Inovația, exigența și preocuparea de a perfecționa lucrurile sunt constante ale activității în cadrul echipelor CGS România care, la rândul lor, sunt într-un continuu proces de dezvoltare. Avem 5 câștigători în această lună!
La fel ca înainte, premianții se vor bucura de o stea pe „Walk of Fame” și un plus de recunoaștere publică a performanței lor.
Evaluarea Top Performerilor a fost influențată de inovația adusă și de susținerea din partea manager-ului, de care performerii s-au bucurat din plin.
În funcție de evaluările managerului, Top Performerii lunii iunie 2020 sunt:
Georgian Dana
Georgian a fost recunoscut într-unul dintre proiectele noastre ca fiind o persoană de tip „go to” chiar înainte de a deveni Senior, datorită ajutorului oferit necondiționat colegilor și supervizorilor săi.
Întotdeauna pozitiv și cald, a reușit să creeze un mediu de susținere și și-a inspirat întotdeauna colegii să fie mai buni. Organizat, eficient și proactiv, a adus numeroase beneficii echipei.
Motivul pentru care vreau să-l nominalizez este că, într-un departament unde nu avem valori foarte specifice, iar performanța este adesea măsurată prin concepte abstracte, a reușit să dezvolte și să utilizeze cu succes un tracker care nu doar măsoară eficiența în munca offline în escalări, dar clasifică cu ușurință scenariile cu care ne ocupăm și descoperim oportunități de coaching pentru întregul departament.
Spiritul de echipă, entuziasmul și îndemânarea fac din Georgian un atu pentru proiectul nostru și pentru companie.
Marius Scarlat
- Marius Scarlat, este specialistul nostru senior IT ce face parte din departamentul IT din București din 16 iulie 2018, un coleg către care te înclini cu respect.
- Doresc să-mi exprim aprecierea și respectul pentru activitatea profesională și apropierea umană dovedită continuu de colegul nostru Marius Scarlat și cu permisiunea lui Marius într-o măsură similară și a colegiilor mei din toate locațiile, unde având în vedere perioada delicată ce o traversăm privind contextul în care ne aflăm, dedicarea, implicarea, creativitatea, spiritul de echipă și foarte important energia și curajul său/vostru are ca rezultat livrarea serviciului IT în companie la un nivel ridicat în mod constant.
- Marius, mi-am dorit foarte mult (și confirmi zi de zi) să faci parte din departamentul IT deoarece, cred că alături de ține, noi toți ne conectăm în mod realist la noi și nevoile de business ale companiei, iar compania apreciează activitatea profesională și umană a angajaților săi.
- Marius, te felicit pentru activitatea și contribuția ta adusă echipei IT și companiei în aceeași măsură.
Mihai Gherghel
Mihai s-a alăturat companiei în anul 2019 și a reușit într-un timp foarte scurt să devină un pilon important al echipei noastre. Fiind deja familiarizat cu business-ul dintr-o echipa adiacentă, i-a fost foarte ușor să își dezvolte aptitudini profesionale noi și să reușească să facă performanță în alt segment.
S-a evidențiat încă din primele luni cu o capacitate deosebită de a învăța și asimila noțiuni noi, a dat dovadă de spirit analitic și perseverență, eforturi ce s-au reflectat și în cele aproximativ 400 de contracte procesate, în mai puțin de un an și jumătate.
Este cu adevărat remarcabilă evoluția sa profesioanală din cadrul echipei, dând dovadă constant de o capacitate deosebită de a se adapta oricărei situații noi, indiferent de complexitatea task-ului atribuit.
Mihai a reușit să-și atingă fiecare tel propus, țintind de fiecare dată către rezultate peste medie, toate din dorința de a se autodepăși și de a se perfecționa atât pe plan profesional, cât și în activități complexe de dezvoltare personală.
Pe tot parcursul evoluției sale, Mihai a dat dovadă de profesionalism, determinare și spirit de echipă, ceea ce a solidificat încrederea coechipierilor în calitatea muncii sale și a fost dedicat ori de câte ori i-a fost solicitat ajutorul pentru rezolvarea unei situații limită sau a unei circumstanțe dificile. Contribuția sa nu a rămas neobservată, fiind apreciată atât de echipa din care face parte, cât și de US team.
În plus, Mihai dă dovadă în mod constant de dorința de a-și perfecționa abilitățile și performanțele, bazându-se pe capacitatea sa de a învăța rapid și de a se adapta oricărei situații. Mihai este întotdeauna foarte activ, cu o atitudine pe măsură, și foarte receptiv către instrucțiuni, metode și proceduri noi. Poate fi caracterizat drept o persoană prietenoasă, ce emană întotdeauna bună-dispoziție, foarte atent către cei din jur, atu-uri ce îl ajută să depășească orice obstacol cu optimism și determinare.
Bogdan Victor
Victor sau “Vic”, cum ne place să îl alintam în echipă, și-a început călătoria alături de CGS în vara anului 2018. Neavând experiența altor colegi care s-au alăturat echipei, după ce au căpătat un bagaj de cunoștințe despre proiect, Victor a impresionat încă din primele luni prin abordarea logică și skill-urile lui de problem solving, căutând întotdeauna cea mai potrivită soluție, astfel încât să înlesnească activitatea colegilor auditati, dar și asigurând procesarea contractelor conform standardelor.
Fiind o persoană dinamică cu o etică profesională deosebită, Victor a fost remarcat în nenumărate instanțe de către management, depășind așteptările tuturor după numai 6 luni în cadrul echipei.
Victor a reușit să capete un bagaj amplu de cunoștințe într-un timp foarte scurt, punând întrebările potrivite în situația potrivită și analizând procedurile printr-un filtru rațional, însă fiind atent la detaliile contractuale și la impactul acestora asupra întregului proces de lucru, punând accent pe acuratețe și logică.
Fiind pasionat de rapoarte și diverse moduri de organizare, Vic a fost un element pivotal în implementarea unui checklist pentru departament, atât pentru colegii săi din CGS cât și pentru cei din US. Acesta a creat un format ușor de navigat și de înțeles care cuprinde zeci de tipuri de contracte și procedurile aferente acestora.
Victor este considerat sufletul echipei de către colegii săi, adesea ridicând moralul tuturor în perioadele cu volume ridicate, întreținând o atmosfera destinsă și plăcută, propice pentru locul de muncă.
Răzvan Frîncu
- Răzvan a început să facă parte din echipa CGS acum aproape 4 ani, în August 2016. Răzvan a avut prima interacțiune cu un job în customer support într-unul dintre departmentele companiei, el a reușit să înțeleagă și să stăpânească arta de a comunica cu un client într-un apel, într-o perioada scurtă. Partea de research de care a trebuit să se ocupe nu a fost niciodată un impediment pentru el, având abilități de multitasking și atenție distributivă foarte ridicate.
- În urma recomandărilor superiorilor lui și a rezultatelor oferite în timpul petrecut în echipă, Răzvan a fost candidatul perfect pentru a face parte din cel mai complex proiect al departamentului nostru. Acestă mutare a avut loc în Martie 2018.
- Caracterul lui extrovertit și faptul că a fost mereu dornic să înfrunte orice provocare a făcut că tranziția în noul proiect să decurgă fără cusur. Ca orice alt om, el a fost nevoit să învețe și să respecte procesul și modul de lucru diferit din cadrul acestui proiect, dar asta nu l-a împiedicat niciodată să ofere rezultate impresionante.
- Ca de obicei finalul este despre Răzvan în timpul liber. Cea mai mare pasiune a lui este să descopere lumea, este un obicei bine cunoscut în cadrul proiectului că atunci când Răzvan se întoarce din liber, să aibă mereu o poveste minunată despre cel puțin unul dintre locurile descoperite în cea mai recentă expediție. Când timpul nu-i permite să călătorească, jocurile pe consolă sunt metoda lui preferată de a se relexa.
Felicitări câștigătorilor!
Vincent van Gogh și Stela Popescu
Dorința lor de a perfecționa lucrurile a contribuit la evoluția umanității
Performance Loop: inovație si perfecționare!