Ne-am întrebat colegii cum percep ei lucrurile acum, în noul context care este cât de cât stabil, și am aflat de la ei cum se petrece procesul de recrutare în această perioadă. Astfel, colega noastră, Ionela Costea, recruiter din Brașov, ne povestește în interviul de mai jos despre provocările adaptării procesului de recrutare la noile condiții sociale, cât și ne vorbește despre adaptarea la lucrul de acasă.
- Ce a însemnat pentru tine trecerea la un mod de lucru WFH / hybrid?
O veche vorbă românească spune: “Ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să ți se întample”. Îmi doream de câteva luni, o zi, două pe lună în care să lucrez de acasă, dar nu mă așteptam să fie posibil, nu vedeam cum ar putea să funcționeze.
A fost o trecere foarte rapidă de la un mod de lucru la altul, fiind o măsură impusă de contextul pandemic, m-am adaptat destul de repede, deci trecerea la work from home a fost relativ ușoară.
În primele două, trei săptămâni de WFH nu am simțit foarte tare lipsa biroului și am privit părțile pozitive, cum ar fi apropierea de familie, am câștigat mai multe ore de somn, timp pentru grădinărit și alte activități recreative, însă, după un timp, am simțit lipsa interacțiunii umane, interviurilor face-to-face, discuțiile cu colegii la cafeaua de dimineață, mediul de lucru.
Însă, o urmare pozitivă a pandemiei este faptul că mi-am dat seama că pot lucra eficient de și acasă și dacă îți dorești ceva suficient de mult se întâmplă.
- Care sunt principalele provocări în recrutare astăzi, ținând cont de situația actuală? (digitalizare și menținerea stării de distanțare sociale în contextul pandemiei)
O provocare rămâne în continuare descoperirea candidaților potriviți, gestionarea interacțiunii cu candidații via telefon/video call.
Mutarea procesului de recrutare exclusiv online a creat provocări din punct de vedere comunicare.
Procesul de recrutare online ne poate limita de la posibilitatea de a cunoaște identitatea reală a interlocutorului, acuratețea testelor lingvistice și tehnice fiind îngreunată, cât și poate face dificilă observarea sincerității si a onestității candidatului.
Totodată, schimbările ultimului an ne fac să ne adaptăm la noua realitate, aducând implicit noi metode de selecție care să înlocuiască interviurile față în față.
- Cum anticipezi că se va schimba în acest an procesul de recrutare?
Deoarece, sănătatea rămâne pe primul loc, procesul de recrutare va fi ajutat cu soluții accesibile tuturor, prin intermediul platformelor de socializare, un exemplu ar fi reteaua Facebook, un instrument valoros pentru construirea de relaţii profesionale şi în special pentru recrutarea de personal, ca urmare a potenţialului mare de tinere talente.
Schimbarea poate veni și prin introducerea realității virtuale pentru a crea potențialilor candidați o imagine mai clară asupra tipului de job oferit, mediului de lucru, fiind totodată și o modalitate de promovare a companiei.
Așadar, poate fi o provocare pentru companii anul acesta eficientizarea si modernizarea procesului virtual și îmbunătățirea exprienței candidatului.
- Chiar dacă pandemia se va încheia, crezi că recrutarea va fi abordată diferit comparativ cu 2019? Cum a schimbat pandemia modul de recrutare?
În contextul în care este nevoie de continuitate în desfășurarea activității profesionale cu provocările prezentate mai sus, recrutarea digitală a prins rădăcini ca modalitatea de funcționare a procesului de recrutare, fiind o abordare diferită de anul 2019.
Impactul pandemiei a accelerat procesul de digitalizare a procesului de recrutare, utilizarea tehnologiei fiind in favoarea noastră, făcând posibil să lărgim aria de candidați și în alte orașe unde avem sediu CGS.
- În noul context, care sunt atuurile candidaților? Cum pot aceștia să va convingă că sunt angajații potriviți pentru companie, în lipsa interacțiunii face-to-face?
În lipsa interacțiunii face-to-face, candidații pot convinge prin atitudinea pozitivă și prezentarea propriu-zisă din timpul interviului video, totodată este la fel de importantă și mimica feței și aspectul, la fel ca într-un interviu clasic.
- Care sunt noile tool-uri în recrutare în contextul digitalizării și al pandemiei?
În contexul digitalizării, interviul pe Zoom a devenit o tehnică destul de mult folosită, fiind reduse pierderile financiare și de timp. La fel de multe interviuri se desfășoară și pe platforme precum Skype, WhatsApp, Facebook.