Work from home a devenit un mod de lucru uzual în această perioadă. Dacă această modalitate de desfășurare a activității are o serie de beneficii, apar, totodată, și dificultăți care trebuie rezolvate pentru menținerea unui echilibru, atât în viața profesională, cât și în cea personală. Astăzi îți prezentăm punctul de vedere pe această temă din partea colegului nostru, Marius Enea, Team Leader CGS.
Care sunt principalele dificultăți care pot apărea în cazul lucrului de acasă?
Primele ar fi probleme de ordin tehnic (conexiune la net, pană de curent, nefuncționare dispozitive etc). Apoi e vorba de unele situații în care trebuie să explici ceva asistenților în aplicațiile de lucru, iar de la distanță este mult mai greu decât face-to-face. Nu în ultimul rând ar fi alocarea unui timp mult mai mare pentru monitorizarea și motivarea oamenilor, dar și situațiile urgente pe care le adresezi cu o mică întârziere față de sediu când puteam să intervin instant.
Cum îți păstrezi eficiența chiar dacă lucrezi de acasă?
Atâta timp cât ai un scop, mijloacele prin care îl atingi nu mai contează. Fie că îmi desfășor activitatea acasă sau la sediu, scopul este același, mai exact îndeplinirea obiectivelor. Pot spune că am devenit și mai eficient, având PC-ul acasă pot rezolva anumite probleme și în afara programului, echipa știe că în orice moment pot arunca un „ochi”, că îi pot ajuta.
Cum îți delimitezi viața personală de serviciu atunci când totul se întâmplă de acasă?
La fel ca la sediu, atunci când sunt în program mă focusez total pe ce fac aici. La inceput de WFH, le-am amestecat puțin, în sensul în care chiar și după program sau în zilele libere petreceam mult timp la PC verificând una, alta. Pe parcurs, am reușit ușor-ușor să mă delimitez astfel încât după program să intru doar pentru situațiile urgente sau când nu reușesc să finalizez ce aveam de făcut în ziua x. Aici oricum este un plus, deoarece oricând ai „ustensilele acasă”.
Cum să eviți distragerile în timp ce lucrezi de acasă?
Mi-am ales un spațiu în care să nu fiu deranjat de nimeni, pe toata durata programului. Locuind la casă, nu am probleme de zgomote, vecini galagioși etc.
Ce soluții ar fi pentru un bun management al timpului?
La fel ca și în sediu, pentru activitățle uzuale timpul a rămas același. Balanța, însă, s-a inclinat spre discuțiile cu asistenții, feedback și suport. Am alocat un timp important în această perioadă și discuțiilor ce nu au legatură neapărat cu job-ul, astfel încât să îmi mențin asistenții motivați. Am punctat ultima parte deoarece uneori se întamplă să pierd mai mult timp cu unul sau altul și trebuie să trag mai tare pentru a recupera ce am de făcut în ziua respectivă. Soluția aici a fost să migrez această parte și înspre timpul liber.
Cum să te adaptezi lucrului fără supervizare permanentă din partea superiorilor ierarhici/cum devi mai autonom în lipsa superiorilor?
Nu pot spune că am devenit mai autonom, aveam și până acum o libertate a deciziilor, am devenit însă și mai responsabil ca până acum. De regulă, sunt o persoană responsabilă, încerc să îmi fac treaba astfel încât să nu fie nevoie ca cineva să mă supervizeze sau să existe anumite îndoieli asupra muncii mele. La fel ca și până acum am ținut legătura cu superiorul direct și nu am simțit diferențe wfh versus on site.
Cum faci față izolării sociale? (lipsa interacțiunilor și socializării directe cu colegii)
Pot să spun că foarte bine până acum, am păstrat legătura telefonic, online etc. atât cu membrii echipei de management, cât și cu asistenții din echipa mea, uneori cu orele. Da, poate interacțiunea nu a fost directă, însă, având în vedere situația actuală, putem trăi cu asta.
Este mai dificilă realizarea unei eveluari a performanțelor în cazul lucrului de acasă?
Din pozitia de Team Leader, consider că nu. Rapoartele/indicatorii vin ca și până acum pe mail, avem în continuare toate „ustensilele” necesare monitorizării și de acasă. Am reușit chiar să am o evidență mai bună asupra oamenilor din echipă, putând să mă focusez mai bine și la modul individual. Revin și aici la „peste program”, sunt anumite lucruri aparent neimportante pe care, din sediu, nu reușeam să le verific din lipsă de timp, dar acum, fiind acasă, mai pot arunca o privire asupra lor.
Cum îți menții motivarea și gândirea pozitivă în cazul unor probleme grave care afectează modul în care trăiești și muncești?
Pentru orice problemă, există o soluție și o rezolvare. Viața și experiența mi-au demonstrat asta, așa că nu are rost să pierzi timpul cu gânduri negative, ci să cauți o soluție. Overall nu văd ce probleme grave ar putea apărea la wfh astfel încât să existe diferențe între modul în care te afectează dacă lucrezi de acasă sau din sediu, cred că te afectează la fel. Cum spune o vorbă, să nu iei munca acasă sau problemele de acasă la muncă. Ușor de zis, uneori greu de făcut …
Cum te poți adapta comunicării online care substituie comunicarea face-to-face cu care suntem obișnuiți?
Destul de ușor, avem avantajul multiplelor posibilități de comunicare la distanță pe care le foloseam și până acum, uneori chiar în defavoarea comunicării face-to-face. În situația de față chiar și-au dovedit utilitatea, iar pentru mulți a fost cel mai bun pretext pentru a nu mai fi acuzați că petrec prea mult timp online. Personal pot trăi cu asta, dar prefer oricând comunicarea face-to-face.
#FriendsWorkingTogether #CGSDreamTeam #CGSwfh