CGS România extinde aria de recrutare la nivel național
0
 

Noii colegi vor trece prin întregul proces de training și integrare remote

Computer Generated Solutions (CGS) România, liderul pieței locale de business process outsourcing (BPO), vizează extinderea echipei prin angajarea de noi colegi pe poziții remote din orașe în care compania nu are centre de suport. Astfel, CGS România continuă să recruteze în orașele în care are prezență, dar extinde căutările și în zonele din apropiere cât și în toată țara.  

 „Ultimul an ne-a învățat că flexibilitatea și adaptarea constantă la contextul pieței pot fi factori diferențiatori pentru susținerea și dezvoltarea business-ului. De asemenea, 2020 ne-a demonstrat că sistemul de lucru remote are o serie de avantaje majore și, în ciuda diminuării interacțiunii dintre colegi, calitatea și productivitatea muncii acestora nu este afectată. Tocmai din acest motiv, am început deja recrutarea din noi zone din țară, care implică muncă exclusiv de la distanță”, a declarat Vladimir Sterescu, Country Manager CGS România.

Pe parcursul ultimului an și jumătate, CGS România a continuat să se extindă activ prin preluarea de proiecte noi atât de la companii locale, cât și internaționale.  În acest context, la fel ca și alte firme de pe piață, compania are nevoie de noi talente și este în căutarea de noi angajați, atât în cele 7 centre de suport din București, Brașov, Sibiu, Târgu-Jiu, Miercurea-Ciuc, Constanța și Galați, dar și din orice zonă a țării.

„Targetăm atât zonele apropiate orașelor în care noi activăm cu centre de suport, cât și zone din întreaga țară. Vizăm angajarea de colegi noi cu bune abilități de comunicare și background tehnic și financiar, fără ca acest lucru să reprezinte un factor decident, pe poziții de reprezentanți relații clienți, back office, suport tehnic și specialist pe active financiare. Aceste posturi presupun, în primul rând, cunoașterea unei limbi străine, în principal limba engleză, franceză, italiană, spaniolă, germană sau orice altă limbă europeană, dar și abilități de comunicare, flexibilitate și spirit proactiv. Cunoștințele de operare pe calculator sunt necesare, pentru că orice job la CGS se desfășoară prin intermediul acestuia. Amabilitatea este, de asemenea, foarte importantă, așadar people skills joacă un rol esențial în procesul de selecție”, a mai afimat reprezentantul companiei.

Potrivit lui Vladimir Sterescu, pe piața forței de muncă din România există un segment valoros de  oameni capabili de o evoluție profesională într-o companie solidă precum CGS, în orice zonă din țară. Unele dintre acestea însă nu sunt, în general, vizate de companiile mari din cauza impedimentelor legate de proximitatea față de sediile fizice. Astfel, în contextul actual marcat de stilul de lucru hibrid, CGS consideră că acest aspect nu mai este o barieră și demarează o strategie nouă de targetare în paralel cu cea consacrată.

Interviurile pe care le vor susține candidații pentru pozițiile remote se vor realiza de la distanță, urmând ca aceștia să parcurgă în același mod și sesiunile de training. Ulterior, noii colegi vor primi echipamentele de lucru direct în orașele în care locuiesc.

„Motto-ul companiei este Friends working together’, iar acesta stă la baza mediului de lucru din cadrul CGS România, fie că este vorba de spațiile fizice de lucru, sau de telemuncă. Astfel, cu toate că angajarea pentru poziții remote este un lucru nou pentru piața de profil din România, mizăm pe capacitatea companiei de a integra noii colegi și de a le oferi experiența de lucru pe care o au toți angajații CGS”, a mai declarat Vladimir Sterescu.

Reprezentantul companiei a mai afirmat, în plus, că 2021 este un an de tranziție, în care piața muncii în general, dar și cea din outsourcing, în special, va trece prin schimbări majore. Astfel, CGS România se va concentra pe integrarea noilor angajați, dar mai ales pe felul în care echipele lucrează împreună și pe coeziunea acestora, aspecte fundamentale pentru dezvoltarea business-ului pe termen lung.

###

Despre CGS România

 Compania americană CGS (Computer Generated Solutions) este unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business process outsourcing din lume, prezentă încă din anul 2006, pe piața din România. Compania furnizează, pe plan local, servicii în 18 limbi străine, având 7 centre de suport în București, Brașov, Sibiu, Târgu-Jiu, Miercurea-Ciuc, Constanța și Galați.

Cei cca. 4.000 de angajați ai CGS România interacționează zilnic cu clienți din România, Germania, Marea Britanie, Spania și alte țări europene, precum și din Statele Unite ale Americii sau Canada. Principalele servicii oferite de către CGS România sunt customer care, suport tehnic, help desk, telesales și alte servicii externalizate pentru companii care activează în domeniul telecomunicațiilor, IT, bănci, asigurări și retail.

CGS (Computer Generated Solutions) este listată în primele 15 cele mai bune companii din acest domeniu din lume. Computer Generated Solutions a primit trofeul de aur Stevie® Awards 2021 pentru vânzări și customer service la categoria „Centrul de contact sau Furnizorul de servicii de outsourcing al anului”. Compania americană a primit pentru a doua oară trofeul de aur în cadrul Stevie® Awards.

Trimite-ne CV-ul tău

Leave a reply

Your email addres will not be published.
Required fields are marked with