CGS Academy – Cursuri de Excel

CGS Academy este programul nostru intern prin care oferim posibilitatea colegilor noștri să învețe lucruri noi sau să aprofundeze cunoștințe existente direct de la colegi mai experimentați sau care sunt specialiști în anumite domenii. Pentru că ne place să ne perfecționăm în continuu, pentru că dorim să evoluăm și să ne dezvoltăm capacitățile și pentru că vrem să dobândim skill-uri noi, oferim diferite cursuri angajaților cum ar fi: cursuri de Excel, un program de mentorat susținute de colegii noștri, precum și cursuri de prim ajutor sau cursuri de dezvoltare personală, susținute de specialiști.

În ziua de astăzi, cifrele sunt totul. Ritmul alert în care trăim impune o gestionare cât mai bună a datelor, statisticilor, rapoartelor de care depinde succesul nostru. Un instrument incredibil de puternic, cu care putem face acest lucru, este Microsoft Excel, o aplicație de calcul tabelar, util atât în viața profesională, cât și pentru uz personal.

Astfel, am introdus un nou program de dezvoltare profesională, mai precis un Curs de Excel care va face parte din programul nostru, CGS Academy, curs care a fost susținut de colegii noștri Ana Maria Popescu (Specialist Resurse Umane) și Alexandru Burtea (Project Manager WFM).

Cunoștințele de bază în Excel sunt o necesitate pentru majoritatea domeniilor de activitate, indiferent de poziția pe care o ocupi sau de orașul în care lucrezi. Îți recomandăm să te înscrii la Cursul Excel din cadrul CGS Academy, care te va ajuta să te perfecționezi, să dobândești noi cunoștințe, să lucrezi în mod eficient cu programul.

Cursurile au avut loc exclusiv online, în perioada 12-13-14 august, durata fiind de 2 ore în fiecare dintre aceste zile.

Deși am avut doar 10 locuri pregătite pentru colegii noștri, ne-am bucurat să vedem un număr foarte mare de doritori pentru acest curs și ne face plăcere să vă informăm că prima ediție s-a încheiat cu succes – avem 16 colegi care acum stăpânesc mai bine cunoștințele de bază legate de Excel.

Vă anunțăm pe această cale că următoarea sesiune de cursuri va avea loc tot exclusiv online, în perioada 21-22-23-24 septembrie (am crescut astfel perioada cursului de la 3 zile la 4 zile), durata fiind de 2 ore în fiecare dintre aceste zile.

Urmăriți mailurile interne pentru a vă înscrie la următoarea sesiune de Cursuri Excel.

În cazul în care încă nu sunteți convinși dacă doriți să participați sau nu, iată un testimonial de la unul dintre colegii noștri care a absolvit deja acest curs:

„Am participat la training-ul de Excel. Foarte, foarte util a fost. Informația a fost explicată logic, cuprinzător și nu în ultimul rând foarte pe înțelesul meu.

Plusuri : 

    • dezvoltat gândire logică în utilizare Excel și implicit a formulelor. Pe mine mă speriau formulele în Excel, fiindcă nu le înțelegeam mersul/logica
    • acumulare de informații noi și utile (RANDOM, MID, LEFT, RIGHT, Conditional formatting s.a.)
    • în sfârșit am înțeles VLOOKUP

Minusuri :

Niciunul”

Distribuie-l pe Facebook
Distribuie-l pe WhatsApp
Distribuie-l prin email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *