Continuăm să promovăm inovația și preocuparea angajaților noștri de a perfecționa procesele și procedurile de lucru de la CGS Romania, prin competiția noastră internă, Performance Loop. La fel ca la edițiile anterioare, premianții se vor bucura de câte o stea pe „Walk of Fame”, un premiu surpriză și un plus de recunoaștere publică a performanțelor lor.
Alegerea câștigătorilor a fost influențată de modalitatea de prezentare, dar și de susținerea din partea manager-ilor, de care, și de data aceasta, câștigătorii s-au bucurat din plin. În funcție de nominalizările manager-ilor, Top Performerii lunii Ianuarie sunt:
1. Alexandru Ilinca este absolvent al Facultății de Limbi și Literaturi Străine, din cadrul Universității din București, și Team Leader pe unul dintre proiectele CGS Romania. El își desfășoară activitatea în sediul CGS din București.
Alex s-a alaturat echipei CGS în anul 2012, inițial având funcția de Specialist Suport Tehnic, iar, de la jumătatea anului 2014, el este Team Leader atat pentru echipa sa precum și, pentru echipa unuia dintre clienții americani ai companiei. În total, el supervizează activitatea a 17 persoane, poziția lui fiind definită drept un “Knowledge –point” pentru toți technicienii din aceste 2 grupuri, oferind răspunsuri și procese pentru cazurile ieșite din comun.
În același timp, Alex a creat o documentație completă ce conține toate procesele și procedurile adaptate la politicile proiectului în cadrul căruia lucrează, documentație aprobată chiar de către managerii din SUA. Această documentație este urmărită de către toți cei 17 technicieni, atât cei din România, cât și cei din SUA.
2. Ursu Vlad face parte din echipa CGS din Iulie 2010, în cadrul unuia dintre proiectele noastre de la Brașov.
Activitatea de Specialist Suport Tehnic a fost doar rampa de lansare pentru a deveni unul dintre cei mai apreciați oameni ai proiectului. Rezultatele sale au fost întotdeauna printre cele mai bune ale echipei. Aceasta atitudine i-a adus poziția de Quality Assurance Specialist în februarie 2014, pozitie pe care si-a dorit-o dintotdeauna.
În noiembrie 2014, după 9 luni de la promovare, Vlad a început să lucreze la un proiect de standardizare și optimizare a activității de Quality Assurance Specialist, care, astăzi, reduce cu 3 minute codarea fiecărui apel. Acest proiect proactiv din partea lui Vlad are numeroase beneficii, îmbunătățind întreaga activitate a Departamentului de Calitate cu 8%, oferind QA-iilor oportunitatea de a se ocupa de proiecte adiționale pentru a spori productivitatea proiectului, a îmbunătăți calitatea apelurilor și astfel atmosfera de lucru și buna dispoziție a întregului staff.
Felicitări și mult succes în continuare! 🙂