Inovația, exigența și preocuparea de a perfecționa lucrurile sunt constante ale activității în cadrul echipelor CGS România care, la rândul lor, sunt într-un continuu proces de dezvoltare. Avem 8 câștigători în această lună!
La fel ca înainte, premianții se vor bucura de o stea pe „Walk of Fame” și un plus de recunoaștere publică a performanței lor.
Evaluarea Top Performerilor a fost influențată de inovația adusă și de susținerea din partea manager-ului, de care performerii s-au bucurat din plin.
În funcție de evaluările managerului, Top Performerii lunii aprilie 2020 sunt:
Marius (Mark) Simion
Mark s-a alăturat familiei CGS în Martie 2017, făcând parte dintr-un nou proiect care lua naștere la vremea respectivă. Încă din primele luni, Mark s-a făcut remarcat prin rezultatele excepționale, prin calitatea muncii sale și prin dorința de a-și ajuta colegii. La scurt timp, a început să ajute pe Support, iar oamenii noi care tocmai intrau în departamentul nostru, aveau doar cuvinte de laudă la adresa lui Mark.
În Ianuarie 2018, Mark a promovat în funcția de Team Leader și de atunci a evoluat extraordinar de mult și continuă să facă față provocărilor de fiecare dată când acestea apar. Este o persoană responsabilă, comunicativă, pe care știm că ne putem baza, dar nu în ultimul rând este extrem de proactiv (fără să aștepte nimic în schimb).
Mark a ajutat enorm de mult la construirea bazelor fundamentale ale proiectului nostru, care acum a împlinit 3 ani. Un lucru este cert: nu putem concepe cum ar arăta această echipă fără el. Dorim să îi mulțumim pentru tot ajutorul și implicarea de care acesta a dat dovadă în acești 3 ani de zile și să îl felicităm pentru devotamentul său!
Florin Neagu
Florin și-a început activitatea pe proiectul nostrul în luna Mai a anului 2018. Acesta s-a remarcat rapid, atât prin calitatea apelurilor, cât și prin proactivitate, profesionalism și implicare.
Odată cu acumularea experienței, Florin a dorit să avanseze în cadrul companiei, iar acesta a fost promovat în scurt timp ca Team Leader în septembrie 2019. După ce a fost avansat, Florin și-a dezvăluit adevăratele calități de leader: a ajutat la îmbunătățirea proceselor, la creșterea calității apelurilor atât pentru echipa sa, cât și pentru întregul proiect, a motivat oamenii din subordine pentru a face performanță și a creat o echipa unită, creativă și implicată.
Florin a insuflat calitățile lui și către echipa sa (proactivitate, creativitate, determinare și implicare), dar ca orice adevărat leader, a și preluat din calitățile echipei și a învățat de la aceștia (comunicare, pasiune, empatie). Îl felicităm pe Florin pentru perfomanța și devotamentul său, și îi suntem recunoscători pentru întreaga contribuție în cadrul CGS Galați.
Mihai Leorda
Mihai a intrat în familia CGS în octombrie 2017. Dând dovadă de implicare, echilibru și respect, a reușit, într-un timp foarte scurt, să se remarce în cadrul echipei, preluând cel mai dificil client pe unul dintre proiectele noastre.
Cunoștințele pe care le are sunt valoroase, iar experiența sa ne ajută să depășim situațiile complexe. Observă și absoarbe în mod constant cunoștințe de pretutindeni. Performanța lui Mihai se vede în deadline-urile respectate, în dorința de învățare continuă, în curiozitate și perseverență, în găsirea de soluții optime și în entuziasm.
Înainte de a prelua acest client, tot ce ținea de procese era într-o stare critică. Și astfel a început magia, Mihai făcându-și un scop personal din a rezolva toate problemele. Mihai are o atitudine “let’s do this”, acceptă cu ușurință orice provocare și mai ales task-uri cu care nu este familiarizat. Este ambițios, autonom, cu excelente abilități de rezolvare a situațiilor urgențe și complexe. Nu există situație pe care Mihai să nu o poată rezolva, dovedind asta de nenumărate ori.
De când face parte din această echipă, Mihai a evoluat foarte mult și a devenit un membru-cheie. Colegii săi se pot baza pe cunoștințele sale, iar cei mai noi pot beneficia de training din partea lui. Încă de la început, Mihai s-a remarcat nu numai la noi, dar și în echipa din US. Datorită portofoliului pe care îl are în grijă, a preluat inițiative în situații limită, lucrând singur sau/și cu managerii, coordonând procesele și implementând soluții inovatoare.
În ceea ce privește rezultatele înregistrate, acestea au întrecut orice așteptări, iar noi nu putem decât să-i recunoaștem meritele și să fim mândri că face parte din echipa noastră.
Roxana Niculescu
Roxana s-a alăturat echipei în luna februarie 2016, când a început lucrul pentru unul dintre proiectele importante și a avut o evoluție profesională remarcabilă, avansând pe poziția de Global Specialist în septembrie 2017.
Are clienți foarte importanți in portofoliul ei pe care îi gestionează foarte bine, find focusată să livreze rezultate de calitate și răspunde prompt cerințelor lor, încercând să găsească cele mai bune soluții. Roxana se remarcă, de asemenea, prin know how-ul și suportul valoros pe care îl oferă celorlalți colegi în privința proceselor și procedurilor, activând ca SME în echipă și colaborând foarte bine cu team leader-ul.
Performanța sa este foarte apreciată și se reflectă de asemenea în feedback-urile excelente de la clienți. Roxana are o personalitate puternică, îi plac provocările și este orientată spre îmbunătățirea proceselor, încercând să găsească soluții simple la diverse probleme. Motivația, perseverența și intuiția sunt calitățile care o definesc și o ajută să se afirme și să nu renunțe atunci când își dorește ceva cu adevărat.
Aristică Iagăr-Pantelemon
Aristica Iagăr-Pantelemon (Gabi) a intrat în echipa CGS în martie 2018 și face parte din echipa departamentului IT din București. Din momentul în care l-am întâlnit pe Gabi și până în prezent am fost impresionat de competențele sale profesionale, precum și de modul sau extrem de activ și conectat dovedit în toate activitățile profesionale în care este implicat. Aceste calități profesionale și umane le vedem în aceeași măsura la majoritatea dintre noi, însă pot spune cu convingere că ceea ce-l definește și e perceput de toți cei din jur este curiozitatea lui fără limită pentru a se perfecționa și învăța lucruri noi.
Toate aceste lucruri ne ajută să redescoperim în noi resurse ce le credeam străine sau nebănuite, iar aceasta bucurie a lui de care dă dovadă în tot ceea ce face, ne ajută să mergem mai departe, să ne perfecționăm și să ne implicăm continuu în a oferi suport tuturor celor din jur și asta oricât de târziu sau storși de energie suntem.
După cum cunoașteți, modul nostru de lucru a fost schimbat cu 180 de grade față de cel cu care am fost obișnuiți acum câteva luni, iar succesul acestui fapt i se datorează, în mare parte, lui Gabi.
Gabi, te felicit și țin să-ți arăt recunoștința mea și aprecierea, alături de colegii noștri pentru munca pe care o depui, precum și efortul uman de care dai dovadă 24×7 pentru a livra servicii IT în companie la un standard atât de ridicat în mod continuu.
Bogdan Nanu
Având în vedere natura job-ului și activitățile specifice fiecărui proiect, compania CGS ne oferă ocazia de a cunoaște varietatea tipologiilor umane. Într-un mediu în care interacțiunea directă dintre oameni primează, există și oportunitatea de a identifica, astfel, oamenii dedicați sarcinilor pe care le au de îndeplinit la locul de muncă. Plecând de la premisele enunțate mai sus, Bogdan s-a remarcat prin implicare și determinare.
Bogdan și-a început activitatea în cadrul companiei în martie 2017. Startul lui în cadrul companiei a fost în calitate de agent relații clienți. Aș putea spune că este un debut similar cu cel pe care mulți dintre noi l-am avut. Fiind o companie cu multiple oportunități, lui Bogdan i s-a oferit ocazia să activeze ca agent în cadrul CGS și în domeniul vânzărilor. Fiind un spirit competitiv, a acceptat și a făcut față dinamismului pe care un proiect de vânzări îl implică. Ulterior, rezultatele înregistrate l-au recomandat pentru poziția de Quality pe un proiect de vânzări, funcție pe care activează din momentul debutului acestui proiect în iulie 2019 și până în prezent.
Principalele activități ale lui Bogdan constă în oferirea suportului tehnic pentru finalizarea contractării serviciilor oferite prin departamentul nostru, evaluarea calitativă a activității agenților din echipă, informarea constantă a echipei asupra oricărei modificări sau proceduri noi care vizează acest proiect.
Valentin Ionescu
Valentin s-a alăturat echipei la sfârșitul anului 2018 și s-a remarcat rapid pentru vastele sale cunoștințe de Excel, gândirea logică și rațională, cât și pentru o atitudine de team player desăvârșită. După numai 4 luni de zile, Valentin a acceptat provocarea de a face parte din unul dintre cele mai complexe procese din proiect.
A reușit să aprofundeze toate procedurile departamentului într-un timp foarte scurt, punând întrebările potrivite la momentul potrivit, impresionând nu numai prin calitatea muncii sale, cât și prin atitudine și perseverență de care a dat dovadă. Implicarea să în îmbunătățirea procesului nu a fost trecută cu vederea: creearea unui rejection reason matrix, checklists, job aids și raportare. Întotdeauna s-a oferit să ajute cu orice task atribuit echipei, indiferent dacă task-ul era individual sau colectiv.
De când s-a alăturat echipei, Valentin a dat dovadă de un spirit de echipă ieșit din comun, adesea oferindu-se pentru îndeplinirea task-urilor extra-curriculare, precum o matrice pentru întreaga echipă de Contract Audit care ajută la identificarea motivelor de reject. În martie 2020, atunci când COVID-19 a afectat clientul pentru care lucra, Valentin a fost printe primii care s-a oferit voluntar să ajute pe un departament call center și a demonstrat că este o persoană responsabilă și pe care te poți baza indiferent de situație, participând la sesiunile de training din proprie inițiativă.
De asemenea, am observat încă din primele lui zile că etica sa profesională este nemaipomenită, adesea fiind primul care ajunge la birou și ultimul care să plece acasă, mai ales în perioada de Quarter End când volumele cresc considerabil.
Luiza Stan
Luiza și-a început activitatea în cadrul CGS acum 3 ani, în mai 2017, pe un proiect de voce, în care se ocupa de colectarea datoriilor și înlesnirea achitării facturilor pentru clienți. Și-a dovedit abilitățile sociale prin modul în care a reușit să ajute clienții respectivi să își rezolve problemele de natură financiară, rezultatele ei remarcabile fiind recompensate cu diplome de performanță de-a lungul activității în cadrul acestui proiect.
În octombrie 2018, Luiza a acceptat provocarea de a lucra pe un departament cu totul diferit, cu o activitate exclusiv back-office; Luiza reușit să se adapteze cu brio cerințelor noului departament, iar atenția pentru detalii, eficiența și abilitatea de a oferi cât mai multe soluții pentru orice fel de situații au ajutat-o să devină unul dintre oamenii-cheie ai proiectului.
Luiza și-a demonstrat și spiritul de colegialitate și empatia, fiind una din cele mai pozitive persoane din echipă și reușind să relaționeze foarte ușor cu colegii săi; în ambele departamente în care a lucrat, Luiza a fost mereu un team player, fiind mereu dispusă să își ajute colegii, atât pe cei cu vechime mai mare, cât și pe cei de-abia ieșiți din training, în rezolvarea cazurilor pe care le primesc și participând la diverse activități în afară muncii cu colegii ei (Corporate Games, ieșiri de un weekend la munte).
Felicitări câștigătorilor!
Mihai Viteazul și Maica Tereza
Dorința lor de a perfecționa lucrurile a contribuit la evoluția umanității
Performance Loop: inovație si perfecționare!