Inovația, exigența și preocuparea de a perfecționa lucrurile sunt constante ale activității în cadrul echipelor CGS România care, la rândul lor, sunt într-un continuu proces de dezvoltare. Avem 4 câștigători în această lună!
La fel ca înainte, premianții se vor bucura de o stea pe „Walk of Fame” și un plus de recunoaștere publică a performanței lor.
Evaluarea Top Performerilor a fost influențată de inovația adusă și de susținerea din partea manager-ului, de care performerii s-au bucurat din plin.
În funcție de evaluările managerului, Top Performerii lunii februarie 2020 sunt:
Victor Crintea
Victor a devenit parte a familiei CGS în primăvara lui 2019 și, încă din primele zile, ne-a cucerit cu optimismul său, dorința de a învăța toate aspectele procesului și implicarea sa, factori ce au contribuit pozitiv la creșterea și menținerea relației foarte bune cu partenerii noștri de business. Dovada muncii, implicării și performanței sale este feedbackul pozitiv pe care îl primim constant de la partenerii noștri de business, dar și relația foarte bună pe care și-a creat-o cu superiorii și colegii săi de proiect.
Victor este parte a echipei de proiect pentru unul dintre clienții noștri, un proces complex ce necesită o foarte mare atenție la detalii, un grad ridicat de acuratețe în procesarea task-urilor și comunicarea continuă cu partenerii noștri de business, iar el reușește cu ușurință să îndeplinească zi de zi aceste criterii. Încă de la început, Victor a devenit unul dintre membrii importanți ai echipei dând dovadă de flexibilitate și înțelegere și și-a atribuit cât mai multe responsabilități pentru a ajuta echipa și a se asigura că SLA-urile sunt respectate.
Abilitățile sale de team-player desăvârșit s-au făcut remarcate în foarte multe situații din ultimul an, printre care putem remarca faptul că a susținut singur procesul pentru o anumită perioadă la plecarea colegului său, timp în care s-a ocupat și de training-ul noii resurse. Proactivitatea de care dă dovadă Victor în mod constant este impresionantă și eforturile sale de perfecționare a procesului au fost recunoscute foarte repede de partenerii de business, ei adoptând deja o foarte mare parte din schimbările propuse de el în ultimele luni. Ne bucurăm să avem printre noi un coleg cu un potențial atât de mare, responsabil și dedicat muncii sale, ce ne depășește mereu aștepările și dorește să evolueze alături de noi.
“Se spune că în perioadele mai dificile și mai stresante, așa cum sunt aceste zile, devenim mai conștienți de ceea ce avem și învățăm să apreciem mai mult aceste lucruri care uneori par minore și nesemnificative. Lucrez în cadrul companiei CGS România de aproape un an de zile, cred că este timpul pentru un feedback din partea mea. Am fost plăcut surprins de primirea colegilor, am învățat o mulțime de lucruri legate de procesul lor, lucruri care au condus la dezvoltarea abilităților pe care le dețin și descoperirea unora noi, am împărțit experiențe în urmă cărora toți am învățat ceva și am devenit mai buni. Fie că lucrăm de la birou sau de acasă, am dezvoltat o relație minunată cu toți colegii, astfel nu suntem doar o echipă frumoasă, cât și productivă și eficientă. Experiență mea la CGS România este una foarte pozitivă și mi-a permis să îmi extind orizonturile și să am experiențe minunate alături de oameni extraordinari. Mulțumesc, CGS România! P.S. Promit să revin și cu feedback-ul pentru 2 ani “ a declarat Victor.
Sorin Nitu
Sorin și-a început activitatea în cadrul CGS în Octombrie 2017, imediat după terminarea liceului, devenind la momentul respectiv cel mai tânăr membru al echipei de proiect. El și-a început călătoria pe partea de procesare a comenzilor, dar, după doar 4 luni, datorită capacității lui de a învață rapid și de a înțelege procesele cu ușurință, i s-a oferit șansa de a se alătura unei noi echipe într-un proiect care oferă ajutor în soluționarea unor diverse probleme pentru conturi business.
Chiar dacă cerințele noului proiect erau mult mai diferite și cu un grad mai ridicat de complexitate, Sorin a reușit să facă față provocării și a dobândit abilitățile necesare pentru a deveni una dintre persoanele de bază pe noul departament. Drept urmare, după 2 ani de activitate, în Octombrie 2019, Sorin a dobândit o nouă poziție în cadrul unui proiect unic care oferă sprijin echipei business de vânzări, fiind un membru valoros al departamentului. Abilitatea de a evolua constant, de a se adapta unor diverse situații și disponibiltatea de a-și ajuta atât colegii, cât și echipa de management au fost calitățile prin care Sorin a demonstrat că este unul dintre oamenii cheie ai proiectului
Adriana Ciobotaru
Adriana este parte a familiei CGS de mai bine de 5 ani și jumătate, iar din anul 2018 face parte din echipa în care se află și în prezent. De-a lungul timpului, în diferitele posturi pe care le-a ocupat, a dat dovata de loialitate, perseverență și dedicare. Interesul cu care își desfășoară activitatea este principalul său atu și, în același timp, reprezintă motivul pentru care și-a însușit foarte bine procesele de care este responsabilă echipa din care face parte.
Adriana dă dovadă constant de fair-play și colegialitate, recomandând-o astfel drept un coechipier de încredere, devotat scopurilor întregii echipe. Mereu a reușit să-și expună calitățile de team-player dând o mâna de ajutor de fiecare dată când un coleg de echipă a avut nevoie și de fiecare dată când au fost atribuite sarcini suplimentare, cu deadline scurt.
Prin experiență acumulată în cadrul echipei și-a cultivat și pus în practică firea ambițioasă și a reușit să evolueze în mod remarcabil, devenind astfel un membru de încredere al echipei. Adriana se remarcă prin calm, diplomație și atitudine pozitivă, ceea ce i-a oferit un avantaj atât în cadrul echipei, cât și în relație cu departamentele din US. Reușește să prioritizeze cu brio taskurile, este foarte organizată, calități ce o recomandă pentru cele mai dificile atribuții.
Este cu adevărat remarcabilă și evoluția sa profesioanală din cadrul echipei, dând dovadă constant de o capacitate deosebită de a se adapta oricărei situații noi, indiferent de complexitatea acesteia, reușind de fiecare dată să mobilizeze și să trateze cu profesionalism fiecare task atribuit.
Întrebată de ce îi place să lucreze alături de noi, Adriana a afirmat următoarele: “CGS este locul în care mi-am găsit prieteni și oameni de nădejde în viață mea, este locul unde am reușit să mă dezvolt din punct de vedere profesioanal și am evoluat atât ca și angajat, cât și ca om. Mă ambiționează să evoluez și iau totul ca pe o provocare pe care încerc să o duc la bun sfârșit, prin cunoștințele acumulate și perseverență. Este un mediu de lucru foarte plăcut în care mă simt apreciată pentru munca depusă.“
Mihai Topoliceanu
Mihai Topoliceanu știe întotdeauna ce să spună din cauza nivelului său infinit de onestitate și transparență. În calitate de lider, se ghidează cu inima și le arată tuturor un respect extraordinar. Cea mai bună calitate a sa este că, chiar și atunci când apar vremurile cele mai întunecate, el îi ajută pe ceilalți să conștientizeze partea pozitivă a lucrurilor și îi conduce spre îmbunătățire.
Motivul pentru care a fost propus pentru această nominalizare este dat de abilitățile sale organizaționale. Mihai a propus un plan despre cum să împărți și să organizezi fiecare parte a proiectului. Folosind instrumente specifice, a reușit să aranjeze foarte eficient secțiunile de productivitate, aderență și calitate ale departamentului. Partea cea mai importantă a acestui proces este că el este responsabil să urmărească și să se asigure că acțiunile se desfășoară într-un mod realist. Pozitiv și calm, reușește să mențină un mediu prietenos pentru membrii echipei sale și îi motivează să se străduiască spre îmbunătățire. Mihai este un mare plus pentru echipă, demonstrându-și constant spiritul de echipă și profesionalismul.
Felicitări câștigătorilor!
John Fitzgerald Kennedy și Winston Churchill
Dorința lor de a perfecționa lucrurile a contribuit la evoluția umanității
Performance Loop: inovație si perfecționare!