Pentru a patra oară consecutiv, CGS România este sponsor principal al ediției de vară Corporate Games. Timp de trei zile, în weekend-ul 16-18 iunie 2017, mii de sportivi amatori vor concura la 20 de sporturi: Alergare, Badminton, Baschet în 5, Baschet în 3, Biliard, Bowling, Catchball, Ciclism, Dragon Boat, Fotbal în 11, Fotbal în 6, Fotbal-tenis, Înot, Karting, Pescuit, Șah, Tenis de câmp, Tenis de masă, Tir și Volei.
Anul acesta, organizatorii au introdus în program două sporturi noi:
Badminton – se va juca în sala modernă a Facultății de Construcții din parcul Tei. Aici sunt amenajate șapte terenuri de badminton la standarde europene, iar fiecare teren va fi asistat de către un arbitru. Se va juca simplu și dublu, masculin, feminin și mixt, open și la categoria peste 30 de ani.
Pescuit – proba de pescuit staționar la crap se va disputa la Balta Străulești, unde s-au stabilit recorduri europene și mondiale. Vor participa echipe de patru pescari, patru lansete cu un singur cârlig. Va fi un adevărat maraton, deoarece competiția va începe sâmbătă dimineața și se va încheia duminică, la ora 10:00. Fiecare echipă își va aduce efectele și ustensilele pentru a face față cât mai bine acestei competiții de 24 de ore! 🙂
La Summer Corporate Games 2016 am participat cu entuziasm, ne-am distrat pe cinste, dar am și câștigat: două trofee și nouă medalii, dintre care patru medalii de aur, la Baschet, Alergare și Înot! 🙂 Suntem foarte mândri de colegii noștri, îi felicităm și le mulțumim pentru efortul depus! Și anul acesta îi vom susține pe cei 150 de participanți care se vor înscrie la competiție, data limită a înscrierilor fiind 23 mai.
De asemenea, de la ediția din acest an a Winter Corporate Games, de la Brașov, colegii noștri s-au întors victorioși, cu două trofee și 15 medalii, dintre care trei medalii de aur, la Biliard, Snowboarding și Bowling! Îi felicităm încă o dată și îi încurajăm să se înscrie și la ediția de vară București Corporate Games!
Cea de a șasea ediție Summer Corporate Games va aduce împreună, prin sport, peste 2000 de corporatiști. După o ediție record de participare la Poiana Brașov, cu 180 de sportivi din partea CGS România, unde snow tubing, alergarea pe zăpadă și fotbal tenis au fost elementele de noutate, vă invităm acum să alegeți unul din cele 20 de sporturi, cucerind medalii pentru voi și puncte pentru firmă, atât în lupta pentru trofeele de la fiecare sport, cât și în competiția pe Divizii, în care se vor cumula punctele obținute la toate sporturile pentru clasarea pe primele 8 locuri.
Pe lângă probele sportive, organizatorii au inclus în program Marea Paradă a Companiilor, sâmbătă, în Centrul Vechi din București, precum și Tenis Ball Hit Out cu muzică, dans și zeci de premii, urmate apoi de petrecerea Games Party, cu concursuri, dans și bună dispoziție, în care veți avea ocazia să vă distrați alături de colegi și, de ce nu?, alături de adversari! 🙂 Iar duminică, la Berăria H, va avea loc Awards Ceremony, festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a șasea ediții București Corporate Games.
Alege-ți sportul preferat, alătură-te echipei și vino să participi la cea mai mare competiție sportivă pentru firme și corporații din România!
Go CGS!
We play together, we win together!
#CGSDreamTeam #FriendsWorkingTogether