Ghidul tău pentru Summer Corporate Games 2017

Vineri, 16 iunie, se va da startul ediției din acest an a competiției Summer Corporate Games! Sunteți pregătiți pentru un weekend plin de adrenalină și distracție?

Ca de fiecare dată, organizatorii au pregătit multe premii, iar noi avem avantajul de a participa cu cea mai mare echipă – 194 de concurenți, la 16 din cele 20 discipline sportive din competiție.

Pentru a patra oară consecutiv, CGS România este sponsor principal al ediției de vară Corporate Games. Timp de trei zile, în acest weekend, mii de sportivi amatori, din peste 50 de companii, se vor întrece în 20 sporturi: Alergare, Badminton, Baschet în 5, Baschet în 3,  Biliard, Bowling, Catchball, Ciclism, Dragon Boat, Fotbal în 11, Fotbal în 6, Fotbal-tenis, Înot, Karting, Pescuit, Șah, Tenis de câmp, Tenis de masă, Tir și Volei.

V-am pregătit aici un ghid complet, cu toate informațiile pe care trebuie să le știți înainte de competiție. Vom fi alături de toți colegii noștri înscriși în concurs, îi vom încuraja și vom sărbători împreună fiecare reușită. Iată care sunt principalele informații de care vei avea nevoie:

Înregistrare

Și în acest an, Supercenter se va afla la Beraria H, în Parcul Herăstrău, lângă Hard Rock Cafe! Vineri, 16 iunie, de la ora 17:00 la ora 20:00, veți fi așteptați să vă ridicați legitimația de concurs. Nu uitați să aveți la voi:

  • Registration Guide
  • O poză tip paşaport
  • Declarația de sănătate pe proprie răspundere completată

Tot aici, veți primi cadoul Corporate Games 🙂 și, cel mai important, vă veți verifica programul sportului la care veți concura, mai ales ora de începere a competițiilor, pentru că va trebui să ajungeți acolo cu 30 de minute mai devreme.

Marea Paradă

Acest eveniment va avea loc, sâmbătă, în Centrul Vechi. Contăm pe susținerea colegilor noștri, care sperăm că vor veni în număr cât mai mare! 🙂 Punctul de întâlnire vă fi Strada Franceză, colț cu Calea Victoriei, vis-a-vis de clădirea C.E.C, la ora 19:00, de unde vom porni către Piața Sf. Anton, de lângă Hanul lui Manuc. Acolo va fi amplasată scena, unde se vor oferi o mulțime de premii (mingi de fotbal și de volei, palete de badminton și răcoritoare)!

Competițiile sportive

Unul din conceptele fundamentale este sistemul dual de punctaj: atleții punctează atât pentru medalii, cât și pentru clasamentul organizației din care fac parte.

Sistemul de punctaj

Clasamentul corporațiilor este calculat pe baza primilor opt clasați în fiecare întrecere. La sporturile pe echipe, acest punctaj se multiplică cu numărul de participanți.

Diviziile campionatului

Se bazează pe numărul de participanți cu care intră fiecare organizație, astfel încât corporațiile mari intră în competiție între ele, iar firmele mai mici la fel. Acest sistem asigură șanse de a câștiga o divizie fiecărui participant, indiferent de dimensiunea organizației reprezentate.

Medaliile

Se acordă participanților care se plasează pe locurile 1, 2 și 3 la fiecare eveniment, ca o recunoaștere a realizărilor individuale.

Games Party

Va avea loc sâmbătă, la ora 20:00, la Fratelli Lounge, pe malul lacului Tei, cu sute de participanți la cea mai tare petrecere a Jocurilor! După o zi de întreceri aprige, aici este locul în care se leagă prietenii, relații de afaceri și toată lumea se destinde. Tema din acest an a petrecerii este USA – Houston Texas, un adevărat American Dream, cu cowboys și șerifi! 🙂

Festivitatea de premiere

Ceremonia de acordare a trofeelor și medaliilor va avea loc duminică, la Berăria H, de la ora 16:00, unde vă așteptăm în număr cât mai mare pentru a sărbători rezultatele obținute de colegii noștri și a ne bucura împreună, cu toată echipa. Primul rând de bere este oferit de organizatori! 🙂

Informații și regulament pentru fiecare sport

https://corporate-games.ro/ro/all-sports

Program

https://corporate-games.ro/sites/default/files/programs/Program_1.pdf

Regulile generale de Protecția Muncii și declarația de sănătate pe propria răspundere le puteți descărca de aici:

https://corporate-games.ro/ro/download

Le urăm mult succes tuturor concurenților! Iar în ceea ce-i privește pe ceilalți colegi, știm că ne vor fi alături sâmbătă, la Marea Paradă a corporațiilor! Ne vedem acolo!

Go CGS! We play together, we win together!

#CGSDreamTeam #SummerCorporateGames