Am stat de vorbă cu colega noastră din Brașov, Alice Lelcu, care ne-a povestit despre experiența ei la CGS România și despre pasiunea ei. Cariera sa la CGS a început într-o frumoasă zi de iulie din 2013, ca agent. Ambiția și spiritul competitiv au ajutat-o să devină Top Seller, iar în februarie 2015 a fost promovată ca Team Leader. Acum ocupă funcția de QA și reușește să aducă acea creativitate specific feminină printre 40 de bărbați.
“Întotdeauna am avut creativitatea în sânge. De când mă știu, mi-a plăcut să creez cadouri originale și personalizate pentru prietenii apropiați: de la ceasuri de perete, la calendare personalizate, torturi și poezii. Iubesc animalele și, în momentul de față, am o cățelușă pe nume Daisy și o pisică pe nume Joy”, ne-a mărturisit Alice.
Povestea pasiunii ei a început atunci când Alice a aflat că Daisy va avea trei pui, iar medicul veterinar i-a recomandat să îi cumpere un pat suficient de mare în care să încapă și ea, și puiuții. 🙂
“Căutând în toate Pet Shop-urile din Brașov un pătuț demn de standardele mele și după specificațiile doctorului, mi-am dat seama că sunt destul de pretențioasă, așa că mi-am zis Dar ce? Eu nu sunt în stare să fac un pătuț pentru Bubulina mea?!. Așa că am căutat a păturică destul de moale pentru noii membri ai familiei, pentru că eram conștientă că aceea va fi căsuța lor pentru următoarele două luni, am cumpărat burete și vată hipoalergenică pentru umplutură (tot ce-i mai bun pentru ghemotoacele mele mici)”, ne-a povestit Alice.
Daisy i-a făcut un cadou de Revelion și, pe 31 decembrie 2015, a mărit familia cu șase suflețele pufoase, deși se așteptau doar la trei! 🙂
Cu mândrie și bucurie, în următoarele săptămâni a invitat tot mulți prieteni să cunoască noii membri ai familiei și atunci a fost remarcat pătuțul creat de Alice. Mulți i-au lăudat îndemânarea și au întrebat-o de ce nu se gândește să realizeze astfel de paturi și pentru alții. “Acum, privind în urmă, pătuțul acela chiar nu era cine știe ce față de modelele îmbunătățite pe care le-am creat mai târziu, dar a fost făcut cu mult suflet. Las o bucățică din sufletul meu în fiecare pătuț creat :). Nici unul nu va ieși la fel ca cel dinainte sau perfect rotund, de exemplu, pentru că toate sunt făcute manual.”
Primul “client” a fost chiar noua familie a unuia dintre puiuții lui Daisy. Și, pentru că recomandarea este cea mai bună reclamă, au apărut apoi și alte cereri. Cu timpul, Alice și-a îmbunătățit și diversificat oferta și a început să confecționeze și pătuțuri cu perne detașabile, sub orice formă și orice culoare. În plus, fiecare pat este personalizat cu numele viitorului “blănos” ce se va bucura de el.
Am întrebat-o pe Alice dacă s-a gândit vreodată să-și facă o mică afacere și răspunsul a fost afirmativ: “Chiar m-am gândit serios să transform pasiunea asta într-o afacere, mai ales că se mulează perfect cu jobul meu la CGS. În plus, trebuie să recunosc, toți clienții mei de până acum sunt colegi de la CGS.” 🙂
Alice lucrează la pătuțurile pentru animale în timpul liber, acesta fiind un mod de relaxare pentru ea. Și-a făcut și o pagină de Facebook dedicată pasiunii sale. “La început nu știam ce nume să-i dau paginii, până într-o seară, când mă jucam cu Daisy și Joy prin casă și mi-a venit ideea să folosesc numele lor pentru că, la urma-urmei, ele sunt motivul pentru care am început să fac patuțuri. Și așa a apărut Daisy’s Joy – Handmade Beds.”
Am fost curioși să aflăm dacă mai are și alte idei originale și nu mică ne-a fost mirarea când Alice ne-a mărturisit că se gândește să încerce să realizeze … corturi pentru pisici! 🙂 Evident, ideea i-a venit tot de la prietenii ei necuvântători: “Pisica mea, Joy, are o manie să întoarcă pătuțul lui Daisy invers și să se ascundă sub el. La fel ca Daisy, Joy va fi cobaiul meu.“
O felicităm pe Alice pentru ideile ei inedite și pentru pasiunea cu care își dezvoltă hobby-ul! O susținem în continuare și, cine știe, poate unii dintre noi vom fi următorii ei clienți. 🙂
#CGSDreamTeam #DescoprimTalente