În perioada 20 – 22 noiembrie, echipele de vânzări și top managementul CGS din toate sediile la nivel global, s-au întâlnit în cadrul centrului de conferințe Dolce Palisades din Palisades, New York, pentru a participa la conferința anuală de vânzări, World Wide Sales Kick-Off.
De-a lungul celor 3 zile petrecute alături de colegii noștri de peste hotare, am dezbătut, împreună cu ei, evenimentele care au marcat activitatea fiecărui sediu CGS în anul 2014, planurile pentru 2015, dar și tendințele în domeniul vânzărilor și al marketingului, preconizate pentru anul viitor. Pe lângă acestea, un accent deosebit a fost pus și pe impactul pe care activitatea companiei în mediul online îl are asupra vânzărilor și pe modul în care interacționăm cu potențialii noștri clienți, chiar și pe platformele online, poate influența succesul companiei.
Pe lângă discuțiile strategice pentru perioada următoare, am avut posibilitatea de a descoperi cum fiecare filială CGS a crescut în 2014 și cum ne propunem să continuăm acest drum ascendent în anul următor.
Informațiile împărtășite cu ocazia acestei conferințe au fost, așa cum ne așteptam, o sursă de inspirație și punctul de plecare în punerea în practică a planurilor de viitor. Surpriza cea mare a conferinței au fost, însă, sesiunile interactive pentru specializarea participanților, precum discuția cu comisia de clienți desfășurată cu trei clienți CGS și un atelier de lucru unde a fost analizat și prezentat, în echipe, un scenariu CGS de vânzare încrucișată.
Participarea la această conferință ne-a alimentat cu inspirație și energie, numai bune pentru un nou început de an!