#vinereaealtfel: CGS a fost roșu ca focul la Happy Friday
0
 

Azi toată lumea din firmă a văzut roșu în fața ochilor! Da, da! Ați citit bine. Dar ce este cel mai simpatic este că nu a văzut roșu în fața ochilor la modul la care toată lumea se gândește când citește această expresie. A văzut roșu pentru că am avut Red Friday, cea de-a IX-a ediție a campaniei noastre Happy Friday.

11923445_1012436152109498_847273273_n

Ne-am zis că dacă a noastră companie a adoptat culoarea roșie pentru brand, noi de ce să nu purtăm roșu? Și uite așa pe holuri, la calculatoare, în curțile sediilor a fost numai roșu.

Înainte ne-am și documentat un pic. Se spune că roșul este una dintre culorile preferate de oamenii din întreaga lume și este și cea mai întâlnită culoare de pe steagurile lumii.

De asemenea, în China, culoarea roșie este culoarea norocului. Se pare că a avut succes și la Brașov, unde nu a mai plouat azi. Sau cel puțin nu la fel de tare ca zilele trecute. Pe de ală parte, în Grecia, roșul este considerat a fi culoarea cea mai potrivită pentru bărbați, iar dungile roșii de pe steagul Statelor Unite ale Americii simbolizează tăria și valoarea. Am mai învățat ceva și cu ocazia asta.

IMG_20150821_131704

IMAG2231

Și să revenim. La Red Friday nu ne-am oprit doar la tricouri sau pantaloni. Unele dintre colegele noastre și-au făcut chiar și manichiura roșie, cum s-a întâmplat, spre exemplu, la București. La Târgu – Jiu au fost colege care și-au asortat și tenișii cu tema de săptămâna aceasta, iar la Sibiu, colegele noastre au ales papioane de culoare roșie.

20150821_123115

Așadar, a fost o zi colorată la CGS România. Ne vedem săptămâna viitoare cu o nouă ediție a Happy Friday!

Trimite-ne CV-ul tău

Leave a reply

Your email addres will not be published.
Required fields are marked with