Câștigătorii Performance Loop ai lunii Martie 2019

Performance Loop: inovație și perfecționare! 

Inovația, exigența și preocuparea de a perfecționa lucrurile sunt constante ale activității în cadrul echipelor CGS România care, la rândul lor, sunt într-un continuu proces de dezvoltare. Avem șase câștigători în această lună!

La fel ca înainte, premianții se vor bucura de o stea pe „Walk of Fame” și un plus de recunoaștere publică a performanței lor.

Evaluarea Top Performerilor a fost influențată de inovația adusă și de susținerea din partea manager-ului, de care performerii s-au bucurat din plin.

În funcție de evaluările managerului, Top Performerii lunii Martie 2019 sunt:

Luiza Cremene-Drăgan

Luiza s-a alăturat micii noastre “familii” în Septembrie 2015, iar inteligența, ambiția, cât și spiritul de lider adevărat, nu de “șef”, i-au adus promovarea ca Team Leader, în Martie 2016.

Încă din prima zi, a dat dovadă de determinare și a ținut să dea tot ce e mai bun și să “go the extra mile” pentru binele colegilor și al clienților. Și-a câștigat respectul echipelor, dar și al colegilor săi, ceilalți team leaderi și funcții de suport, printr-o evoluție frumoasă, încununată de succese și printr-o performanță ridicată, care a depășit așteptările tuturor.

Am menționat mai sus “echipele”, întrucât ea coordonează două echipe cu activități complet diferite și încadrate pe diferite arii geografice: SUA și Mexic. La un moment dat, ne-am dat seama că are nevoie de o nouă provocare în cariera ei și i-a fost atribuită și echipa de Mexic, pe care o coordonează impecabil.

Luiza este incredibil de bună în ceea ce privește deadline-urile, întrucât termină toată partea de raportare înainte de termenul stabilit cu clienții sau intern. Proactivitatea, viziunea, creativitatea și organizarea au adus-o în punctul în care să știe să gestioneze orice situație cu calm și să identifice cea mai bună soluție pentru companie și angajați.

A dezvoltat singură, fără niciun ajutor, materiale de training și proceduri și a implementat cu succes procedura de audit pentru linia de business pe SUA.

Iată ce spune chiar ea despre activitatea și despre echipa ei:

“Îmi ador echipa, pentru ei fac tot ce pot și dau ce e mai bun în fiecare zi. Îmi iubesc familia și sunt recunoscătoare că am parte de o viață așa frumoasă. Sunt fericită la CGS România întrucât pot menține un echilibru sănătos între viața personală și cea profesională și am parte tot timpul de suport, pe toate planurile mele. O bună parte din oamenii de aici mi-au devenit o a doua familie și nu pot să fiu decât mulțumită și fericită.”

Camelia Morlovea

O știm pe Camelia de câțiva ani și am fost întotdeauna impresionați de implicarea ei. Colaborând îndeaproape, am ajuns, de asemenea, să recunoaștem atitudinea și proactivitatea Cameliei.

Ea învață foarte rapid și este foarte eficientă în eforturile sale de a implica alți membri ai echipei în activități mai structurate, mai productive și mai organizate. Credem cu tărie că dedicarea, inovația și munca depusă trebuie să fie întotdeauna recompensate, prin urmare, Camelia are sprijinul nostru neclintit pentru a fi apreciată la un nivel mai amplu.

Veronica Ceaușu

Veronica își începea călătoria în câmpul muncii în urmă cu aproape doi ani, iar CGS România a fost “acolo” pentru ea, oferindu-i șansa primului job. Veronica a avut ca punct de pornire un departament în care a lucrat alături de echipă timp de 4 luni. Deși poate părea un interval de timp foarte scurt, pentru Veronica a fost mai mult decât suficient pentru ajunge unul din agenții de top ai echipei.

Veronica este o persoană foarte receptivă la feedback și a reușit, într-un timp foarte scurt, să acumuleze suficientă experiență pentru a fi recomandată pe o nouă poziție în cadrul unei alte echipe. Întreaga echipă, dar mai ales membrii echipei de management, au putut să se bazeze pe Veronica în momente critice, pe parcursul celor 15 luni petrecute pe acest proiect.

Luna aprilie a acestui an a fost luna în care s-a lansat un nou proiect, care necesită foarte multă implicare și un nivel ridicat de cunoștințe, dar și un simț analitic dezvoltat. Veronica s-a făcut ușor remarcată datorită parcursului ei excelent în proiectele anterioare, fapt ce a recomandat-o pentru o poziție de Specialist în cadrul echipei.

Iulian Voaideș

Iulian a intrat în “familia CGS” în Iulie 2016. Dând dovadă de implicare, echilibru și respect față de munca sa și a colegilor, a reușit, într-un timp foarte scurt, să se remarce în cadrul echipei și să promoveze ca Specialist Îmbunătățire Procese – Subject Matter Expert.

În acest rol, Iulian este mai mult decât o persoană care se ocupă de procese. Se ocupă de soluționarea celor mai sensibile situații și cazuri complexe, fiind el însuși un exemplu de performanță. Diplomația și tactul cu care răspunde solicitărilor întăresc relația cu ceilalți colegi, din alte departamente.

Oferă mereu suport colegilor, atât din echipa noastră, cât și din celelalte echipe, fiind mereu interesat să găsească o soluție pentru orice problemă și un răspuns la orice întrebare. De asemenea, performanța lui Iulian se vede în deadline-urile respectate, în dorința de învățare continuă, în curiozitate și perseverență, în găsirea de soluții optime și în entuziasm. Am adăuga și empatia să, atât de necesară într-o echipă închegată.

Iulian are o atitudine pozitivă constantă, acceptă cu ușurință orice provocare, chiar și task-uri cu care nu este familiarizat. Este ambițios, autonom, cu excelente abilități de rezolvare a situațiilor urgente și complexe. Oferă oricând și oricui suport de calitate și promptitudine.

În ceea ce privește rezultatele înregistrate, acestea au întrecut orice așteptări, iar noi nu putem decât să-i recunoaștem meritele și să fim mândri că face parte din echipă noastră.

Gabriel Eremia

Gabriel și-a început activitatea în cadrul echipei noastre în urmă cu aproape doi ani și, încă de la început, s-a dovedit a fi foarte muncitor și serios. El a asimilat foarte repede și ușor procesul de lucru și s-a făcut remarcat datorită calității contractelor și a numărului redus de erori.

Curând, el a acceptat o nouă provocare și a preluat în portofoliul său clienți globali, dovedindu-și încă o dată abilitățile. Când echipele de pe proiect au făcut cross-training, Gabriel și-a susținut colegii cu informații și răspunsuri la întrebări și, în același timp, a asimilat un nou proces fără probleme.

Datorită evoluției sale, Gabriel a fost promovat ca Subject Matter Expert.

Gabriel a dovedit în ultima perioadă abilități de lider. El a ținut locul team leaderului în repetate rânduri și a făcut-o de fiecare dată cu succes.

Are o bună comunicare atât cu echipa, ajutându-și colegii cu sfaturi și cu contractele dificile, cât și cu echipele de sales support, care au oferit numai recenzii pozitive referitoare la relația cu Gabriel.

Gabriel este mereu pozitiv, își ajută echipa de fiecare dată, își îndeplinește sarcinile repede și se face mereu remarcat prin calitatea muncii sale.

Claudiu Suceu

Claudiu și-a început activitatea în CGS România în luna Iunie a anului 2017. După câteva luni de apeluri, în care s-a evidențiat ținându-și constant metricii în target, el a avansat că Resolution Supervisor. Spiritul lui de competitivitate și orientarea sa către noi provocări l-au convins pe Claudiu, după puțin timp, să se alăture echipei ce urma să vina în Galați pentru a deschide un nou departament.

Munca lui Claudiu l-a evidențiat de la bun început. Calm, convins și calculat, a ajuns să se facă îndrăgit și apreciat de noii săi colegi. Tocmai aceasta a dus încă odată la înaintarea lui în rang, de această dată, că Team Leader. Culmea a fost că nu a candidat pentru acea poziție, pentru că toată lumea știa că îi este destinată lui. Dar chiar dacă ar fi făcut-o, nimeni nu ar fi avut vreo șansă în fața vastelor sale cunoștințe și a spiritului său.

Claudiu este apreciat atât de echipa sa, cât și de echipa de support, fiind primul la care aceștia apelează în caz de dificultate. Iată ce spun colegii săi despre el:

“Claudiu are un fler unic și neașteptat de a te ajuta, încuraja și de a explica lucrurile. Are maniera lui personală de a vedea anumite detalii și întotdeauna are soluții. Dacă este sau nu o problemă, Claudiu este cel care are o soluție. Întotdeauna.”

“Claudiu este un exemplu de urmat în viața profesională. Este organizat, structurat și are întotdeauna un răspuns. Proactivitatea lui a adus îmbunătățiri atât în echipa sa, cât și în echipa de Management, de nenumărate ori. Calculat, întotdeauna binedispus și dornic să ajute, atitudinea lui face locul de muncă mai plăcut.

“Claudiu este un Team Leader excelent, nu există nicio situație prea dificilă pentru el. Știe cum  să se ocupe de orice problemă pe care o poate avea un client  și poate găsi imediat soluția. Este foarte încurajator, mereu amuzant și dornic ajute.”

Felicitări câștigătorilor!

Alexandrina Victoria și Barack Obama

Dorința lor de a perfecționa lucrurile a contribuit la evoluția umanității

Performance Loop: inovație si perfecționare!