Performance Loop: inovație și perfecționare!
Inovația, exigența și preocuparea de a perfecționa lucrurile sunt constante ale activității în cadrul echipelor CGS România care, la rândul lor, sunt într-un continuu proces de dezvoltare. Avem 2 câștigători în această lună!
La fel ca înainte, premianții se vor bucura de o stea pe „Walk of Fame” și un plus de recunoaștere publică a performanței lor.
Evaluarea Top Performerilor a fost influențată de inovația adusă și de susținerea din partea manager-ului, de care performerii s-au bucurat din plin.
În funcție de evaluările managerului, Top Performerii lunii august 2019 sunt:
Hilde Beraru
Ina, așa cum i se spune de către colegii de proiect, a intrat în echipa noastră în toamna anului 2016. Are o experiență considerabilă în auditul contractelor financiare, această fiind prima poziție ocupată în cadrul acestui proiect. Gradul ei de implicare, dorința de a ajuta și pe alte pocese și atenția ei deosebită la detalii a poziționat-o ca prim favorit atunci când o poziție de SME a fost scoasă la concurs. La scurt timp după aceea, când a fost nevoie de un nou Team Leader în cadrul altui proiect, ați ghicit, Ina a fost din nou favorită.
În acest moment, Ina coordonează o echipa formată din 21 membri, care desfășoară activități variate venind toate în sprijinul procesului principal. Dacă privim procesul ca pe un ansamblu, echipa Inei este cea care pune totul în mișcare. Are în subordine echipa de mailbox, iar activitatea întregului departament se bazează pe comunicarea prin e-mail, echipa condusă de Ina asigură un start bun al procesului validând fiecare contract ce urmează a fi creat. Datorită gradului ei de implicare și înțelegere excelează în conducerea și suportul tuturor activităților echipei.
Dacă am căuta în dicționar expresia “etică în muncă”, acolo ar trebui să fie o poză a Inei. Își coordonează cu succes toate proiectele și taskurile, atât cele care țin de client, cât și cele din CGS. Supervizează activitatea întregii echipe știind să delege și să prioritizeze. Este un adevărat lider și exemplu pentru echipa ei. Are maturitatea profesională de a oferi coaching de calitate colegilor și de a-i ghida pe calea excelenței.
Are un grad mare de flexibilitate în gândire, dar și o dorință de a crea rezultate impecabile pentru echipa clientului. Este pasionată de proces și a fost remarcată în nenumărate rânduri de către echipa de management a clientului. Este recomandată ca persoană de legătură pentru orice “urgență” care ține de activitățile echipei sale, nu numai datorită funcției, ci și datorită gradului de rapiditate cu care rezolvă orice situație.
Întrebată de ce îi place să lucreze alături de noi, Ina a menționat următoarele:
“Mediul de lucru de la CGS pe proiectul pe care îl conduc este de excepție. Aici ai ocazia să vii zilnicîntr-un mediu relaxat și o atmosfera prietenoasă și pe deasupra poți să te dezvolți considerabil din punct de vedere profesional. Cum să nu fii fericit și mulțumit venind într-un asemenea loc?”
Cosmin Tarana
Cosmin s-a alăturat echipei în primăvara anului 2017, iar în scurt timp, a devenit Top Performer. Călătoria lui alături de CGS nu s-a oprit aici și, datorită firii sale ambițioase, Cosmin și-a început activitatea în mai 2018 pe un alt proces de pe un proiect important al unuia dintre clienții noștri.
Cosmin a impresionat prin capacitatea sa uimitoare de a asimila noi informații cu un grad ridicat de dificultate, având performanța de a învăța în timp record un al doilea proces cu un set de activități complet diferite de cel inițial. După numai două luni, Cosmin deja avea cunoștințe vaste despre întregul proces implicat de proiect.
Încă de la început, s-a dovedit a fi unul dintre membrii importanți ai echipei, dând dovadă de flexbilitate și înțelegere, atât pe plan professional, cât și în relația cu colegii săi. Fiind o persoană implicată, Cosmin și-a atribuit cât mai multe responsabilități pentru a ajuta întreaga echipă să-și desfășoare activitățile cu ușurință în metricii impuși.
Fiind o persoană ambițioasă, Cosmin și-a dorit să învețe cele mai complicate procese din cadrul echipei, validând informațiile pentru unul dintre cei mai complecși clienți de pe întregul proiect. De asemenea, participă activ la îmbunătățirea procesului, intrând în call-uri cu diverse departamente pentru soluționarea problemelor de sistem sau logistică, dând dovadă de proactivitate și gândire de ansamblu cu fiecare sugestie adusă.
Abilitățile sale de team-player desăvârșit s-au făcut remarcate prin multele instanțe în care s-a oferit voluntar pentru diverse activități administrative care depășesc sfera sa de responsabilități. În multele situații de criză, optimismul și pozitivismul lui Cosmin sunt molipsitoare, schimbând starea de spirit a întregii echipe. Totodată, pentru colegii săi a devenit un exemplu de urmat, ridicând ștafeta și promovând ideea de auto-depășire.
Întrebat de ce îi place să lucreze alături de noi, Cosmin a menționat următoarele:
“Am lucrat în multe locuri până acum, dar nicăieri nu este ca la CGS. Simt că fac parte dintr-un colectiv plăcut, cu oameni pasionați și ambițioși. Îmi place că am cu cine vorbi atât pe plan profesional, cât și pe cel personal, că suntem precum o mică familie aici, la bine și la rău. E o atmosfera plăcută cu o activitate interesantă ce mă ține tot timpul în priză.”
Felicitări câștigătorilor!
Ion Creangă și Elisabeta a II-a
Dorința lor de a perfecționa lucrurile a contribuit la evoluția umanității
Performance Loop: inovație si perfecționare!