Câștigători Performance Loop – Ediție Specială

Inovația, exigența și preocuparea de a perfecționa lucrurile sunt constante ale activității în cadrul echipelor CGS România care, la rândul lor, sunt într-un continuu proces de dezvoltare.

În luna ianuarie a acestui an am decis să îi alegem pe cei mai buni dintre cei mai buni ai anului trecut, adică dintre câștigătorii lunari ai Performance Loop din 2021, dar și să le oferim o șansă celor care nu au fost nominalizați pe parcusul anului trecut.

Anul acesta, Ediția Specială a avut 2 categorii:

  • Cei mai buni 5 Top Performeri dintre câștigătorii de la Performance Loop pentru anul 2021
  • Cei mai buni 5 Top Performeri ai 2021, care însă nu au fost nominalizați la Performance Loop în 2021

Astfel, managerii au avut misiunea de a alege și a nominaliza pe cei mai buni, iar în urma dezbaterilor, avem 10 câștigători pentru rezultatele. spiritul inovativ și recunoașterile primite pe parcursul anului 2021!

Premianții se vor bucura de câte un trofeu și un plus de recunoaștere publică a performanțelor lor.

Evaluarea Top Performerilor a fost influențată de inovația adusă și de susținerea din partea manager-ului, de care performerii s-au bucurat din plin.

In functie de evaluarile managerilor, Top Performerii anului 2021 sunt:

Alina Muscalu

Alina face parte din cadrul echipei de recrutare și gestionează din data de 1 Octombrie 2019 întregul proces de angajare al candidaților din sediul CGS Constanța.

De la începutul activității ei, a reușit performanța de a angaja în totalitate întreaga echipă pentru proiectele din acest sediu, construind o echipă de peste 190 de membri în Constanța.

Pe lângă atribuțiile de recrutare, Alina avut și rolul de reprezentant HR în Constanța, ocupându-se și de procesul de semnare a contractelor noilor angajați, contribuind în mod vital la dezvoltarea business-ului și brand-ului CGS în acest oraș!

Luiza Drăgan  (Manager)- despre Alina Muscalu

“Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt pentru a o descrie pe Alina, aș spune pur și simplu MINUNATĂ!

Îmi face mereu plăcere să lucrez cu ea, este atât de determinată, muncitoare și implicată, încât atunci când se ocupă de campaniile noastre de recrutare, știu că vom avea cele mai bune rezultate și targetul va fi atins la timp.

De cele mai multe ori avem deadline-uri care par imposibile, but Alina does wonders, and we are so lucky to have her in our team. “

Florina Stoica (Manager Recrutare) – despre Alina Muscalu

“Alina este un om deosebit din punct de vedere profesional care mi-a câștigat respectul din prima zi petrecută în CGS, prin ambiția și viziunea de care a dat dovadă în calitate de recruiter. Este o forță a naturii când vine vorba de alegerea celor mai buni candidați și omul de la care nu am auzit vreodată cuvintele NU POT!”

Mario Sava

  • Mario și-a început cariera în CGS la sfârșitul anului 2017. Doi ani mai târziu, acesta a promovat pe poziția de Team Leader și a început să își dedice o bună parte din timp către raportare. A reușit să eficientizeze foarte multe procese și în prezent se ocupă exclusiv de aproape toate rapoartele, pe lângă echipa lui de vânzări care aduce rezultate impresionante, în fiecare lună.
  • În ultima perioadă, în proiectele noastre am avut parte de multe echipe pilot, iar majoritatea au evoluat în linii de business noi. Mario a fost o componentă extraordinar de importantă, el fiind responsabil de raportarea tuturor rezultatelor de la zero.
  • Suntem de părere că Mario are un viitor strălucit în CGS, atât în departamentul operațional, cât și în zona de raportare, unde își dezvoltă cunoștințele pe zi ce trece. Este un om cheie în echipa sa și fără aportul lui, raportarea și modul de lucru ar fi mult mai dificile.

Sebastian Sterta

Sebastian face parte din familia noastră din luna Aprilie 2018. În momentul de față este cel mai experimentat membru al echipei datorită implicării active atât pe partea de procesare cât și pe partea de voce. Numai în anul trecut acesta a procesat în total 14.730 de comenzi menținând o medie a ratei de succes de 0.90%, comparativ cu media proiectului de 2%.

Rezultatele pe care le-a avut pe proiectul său, cât și calitatea pe partea de voce, i-au deschis calea către oportunitatea de a fi cross-trained pe încă un department, ajutând departamentul cel nou în procesarea de comenzi offline și în contactarea clienților în vederea procesării plății pentru a putea trimite comanda către sistem pentru a fi închisă.

Sebastian a demonstrat prin calitatea apelurilor lui că poate oferi clienților soluții concrete în rezolvarea reclamațiilor lor. Datorită calmului și a atitudinii profesionale, dar și a cunoștințelor acumulate, acesta a reușit să dețină controlul în multitudinea de situații întâlnite.

Datorită cunoștințelor acumulate pe parcusul a aproape 3 ani în companie a demonstrat că este mereu pregătit pentru a îmbunătăți procesele întregului department. Sebastian a venit în autorul echipei prin:

– îmbunătățirea și automatizarea fișierelor excel folosite de toți colegii lui. Prin aceasta a reușit să eficientizeze timpul de procesare a comenzilor cât și să crească rata de succes a departamentului.

– susținerea de training – uri și de side-by-side alături de agenții noi. Feedback-ul acestora este unul pozitiv, aceștia subliniind răbdarea, profesionalismul cât și modul lui eficient de a transmite cunoștințele.

Sebastian este un membru de valoare în echipa sa și a demonstrat în repetate rânduri responsabilitate și adaptabilitate pe parcursul timpului. Acesta a fost în repetate rânduri nominalizat pentru a fi Most Valuable Player datorită rezultatelor excepționale, ajungând la o balanță între cantitate și calitate.

Ionuț-Alexandru Ilie

Din poziția de agent servicii clienți, Ionuț s-a evidențiat prin seriozitate si rezultate exemplare, reușind să atingă și chiar să depășească indicatorii de pe proiectul pe care activa, înca din primele două luni de activitate.

A reușit cu ușurință să completeze responsabilitatea de la locul de muncă cu cea de om, prin cele mai frumoase moduri cu putință: empatie, dăruire, înțelegere și răbdare – lucruri esențiale pentru munca în call center și în special în cadrul proiectului său, al cărui specific implică interacțiunea cu pacienți suferinzi de diferite forme de cancer.

După primele două luni de activitate, Ionuț s-a făcut remarcat și prin spiritul tehnic dovedit, care l-a ajutat atât pe el cât și echipa de Management, de la aceasta primind task-uri de nivel mediu și avansat pe care le-a realizat cu succes și într-un timp extrem de strâns.

A participat activ la eficientizarea procesului de îmbunătațire a calității, axându-se în principiu pe optimizarea algoritmului de plasare a comenzilor de medicamente prin propunerea de soluții tehnice a căror rezultat a redus timpul de pauză de după apel (clerical time) la jumătate.

Activitatea lui Ionuț nu este apreciată doar de noi toți, ci a fost evidențiată și de către clientul companiei în cadrul unei sesiuni de feedback.

Mihaela Botezatu

Mihaela și-a început cariera profesională la CGS în 2014, în cadrul unui proiect în calitate de Reprezentant Servicii Clienți, urmând ca în 2017 să se alăture unei alte echipe. S-a remarcat încă de la început ca o persoană determinată, organizată și atentă la detalii, învățând foarte repede procesele și procedurile.

Perfecționistă și pasionată de limbile străine, gestionează cu succes clienții din Franța, fiind unul dintre cei mai experimentați membri ai echipei, remarcându-se prin calitatea muncii sale, atitudine pozitivă, perseverență și responsabilitate.

Este o persoană orientată spre oameni, proactivă, deschisă să-și ajute colegii ori de câte ori volumele sunt mari și foarte conștiincioasă când este vorba de respectarea unui deadline. Are feedback-uri excelente, atât de la clienți, cât și de la companie, aducând o contribuție importantă la îmbunătățirea satisfacției clienților.

Pasionată de române polițiste și de poezie, Mihaela scrie poezii în timpul liber. Una dintre cele mai mari realizări ale sale este primul ei volum de versuri ‘’Amprentele inimii’’ pe care l-a publicat în 2013 în revista ‘’Metamorfoze’’, urmat anul acesta de un al doilea volum, ‘’De-a poezia’’.

Claudiu Ciora

  • În Septembrie 2014, la inaugurarea sediului din Târgu Jiu, prima grupă de training avea să ni-l formeze și să îl integreze în echipa CGS pe Claudiu
  • În calitate de asistent relații clienți la vremea respectivă, Claudiu nici nu bănuia care va fi traseul lui în CGS
  • Deschis, flexibil și implicat în activitatea proiectului, Claudiu a rămas fidel echipei și proiectului în momentul în care a decis să se mute în Sibiu în 2016 unde și-a continuat activitatea alături de noi
  • Echipa din Sibiu este una dintre cele mai vechi și performante echipe și asta i se datorează și lui Claudiu: trecut prin echipele de support, implicat și în formarea oamenilor în calitate de Trainer, Claudiu ocupă funcția de Team Leader din toamna anului 2017
  • În prezent Claudiu este unicul Team Leader din Sibiu pe proiectul său și coordonează în continuare cu succes peste 30 de asistenți alături de care oferă cele mai bune soluții pentru peste 30K de clienți pe lună
  • Caracteristicile echipei pe care o are sunt asemenea lui: dăruire și perseverență
  • Colegialitatea, spiritul de echipă și pozitivitatea l-au scos mereu în față și rămâne în contiunare persoana de bază pe care o avem în Sibiu.

Stefania Popescu

Ștefania s-a alăturat echipei noastre în anul 2018, iar încă din perioada training-ului Ștefania s-a remarcat, învățând foarte repede procedurile dar și procesele.  A dat dovadă de tenacitate în fața noilor provocări, ajungând în scurt timp să obțină aprecierea membrilor echipei, cât și a clientului.

În urma rezultatelor excelente, Ștefania a fost promovată ca și acting TL în cadrul echipei, un rol foarte dificil pentru că este segmentul de business cel mai dificil de pe acest proiect. Ștefania a reușit și aici să învețe foarte repede procesele și procedurile pentru majoritatea regiunilor precum Italia, Germania, Franța, sau Iberia. În urma rezultatelor excelente și a feedbackului pozitiv primit, a devenit oficial Team Leader în luna Octombrie 2021.

Din 2018 și până în prezent a reușit să obțină rezultate excelente în cadrul echipei, livrând împreună cu echipa sa rezultate excelente pe toate liniile de business. Au fost luni unde am avut toți indicatorii în target, un lucru foarte greu de realizat ținând cont de dificultatea proiectului. A reușit să le ofere un mediu plăcut, dar în același timp a dovedit că a fost persoana potrivită pentru acest rol.

Ștefania oferă un sprijin permanent pentru colegi și nu ezită în a-i ajuta de fiecare dată cu informații, training și preluare din activități, când este necesar.

Este un lider implicat, dornic să învețe mai mult, să se dezvolte atât pe sine, cât și pe cei din jur. Ștefania face lucrurile să se întâmple. Se concentrează pe fiecare sarcină până o îndeplinește și face totul cu o energie care îi determină și pe alții să acționeze.

Ajută echipele și de fiecare dată când am avut nevoie de support, pentru audit sau alte task-uri interne și-a oferit suportul și a fost dornică de a învăța lucruri noi sau procese noi.

Sabin Varza

Sabin se concentrează pe dezvoltarea, încurajarea și ajutarea celorlalți. Unele puncte forte includ empatia, generozitatea și toleranța. Știe cum să-și echilibreze dorința de a îmbunătăți vânzările cu preocuparea de a adăuga valoare pentru client.

El nu încetează să se îmbunătățească. Învață constant, găsește modalități de a îmbunătăți echipa CGS, de a îmbunătăți procesele clientului, produsele, vine cu strategii de vânzări, modele de coaching și, în general, urmărește bunăstarea CGS.

Câteva dintre realizările lui Sabin pe parcursul anului 2021:

  • Mentalitatea vânzărilor – training
  • Harta apelului de vânzări – instruire (o parte a fost copiată de clientul nostru în curriculumul lor intern de instruire)
  • Program pilot pentru a vinde abonamente cu prețuri mai mari – a gestionat instruirea, curriculum-ul, livrarea și raportarea – pe baza contribuției noastre, pilotul a fost extins la întreaga întreprindere
  • Training de retenție
  • Strategie Motivate to activate – scade rata de pierdere
  • A continuat să influențeze stimulentele venite de la client – ​​input critic
  • Modelul de coaching GROW și training de leadership în vânzări
  • Membru cheie în organizarea Jocurilor de vară Brasov 2021
  • A obținut un punctaj de 130% pentru evaluarea sa din 2021, depășind așteptările

Larisa Enache

Larisa este în companie din 2018. Ea a devenit rapid vizibilă pentru echipa de management prin personalitatea, determinarea și pozitivitatea ei, ceea ce a dus la rezultate deosebite în perioada ei ca agent de chat.

Datorită abilităților sale de management al oamenilor, ea a urcat rapid într-o poziție de conducere și a preluat o echipă de chat în calitate de lider.
Am avut plăcerea de a lucra cu ea încă de la perioada de probă și mă simt foarte norocoasă că am putut să asist la creșterea ei ca lider. Este uimitoare cu oamenii, ei o urmăresc în mod natural și sunt mândră să spun că ea i-a condus spre succes. Este curioasă și nu se oprește niciodată din învățare, un maestru al multitasking-ului, intuitivă și hotărâtă. Contribuția ei depășește cu mult gestionarea echipei ei, pot spune cu siguranță că a avut un impact uimitor în întreaga echipă de chat. Ea a fost un actor esențial în fiecare dintre realizările din ultimii ani: cel mai mare NPS realizat în România și în linia de afaceri, 12 victorii lunare împotriva site-ului concurentului nostru, cea mai mare creștere a NPS anul trecut, 9/12 luni cu un NPS peste 50 %.

Larisa, având în vedere realizările tale, vreau să profit de ocazie pentru a-ți spune cât de incredibil de mândră sunt să văd liderul care ai devenit, cât de norocoasă mă simt să te am în echipa mea și cât de încântată sunt să văd ce ai mai pregătit pentru noi! Felicitări!

Raul Mare

Raul s-a alăturat echipei noastre în mai 2020 și a susținut activitatea de Instructional design pentru toate echipele proiectului său din CGS, impresionând prin: implicare, devotament și capacitatea de a asimila informații complexe într-o perioadă scurtă de timp.

Eforturile sale în cadrul echipei de Learning & Development au fost concretizate prin materialele de training livrate, Quick Reference Guides și Job Aids care au contribuit la integrarea profesională a noilor colegi. Rezultatele excelente au venit în urma unei continue evoluții, atât din punct de vedere al noțiunilor dobândite, cât și al capacității de a se adapta fiecărui task, indiferent de dificultate.

Unele dintre atuurile lui Raul sunt atenția la detalii, eficiența, cât și faptul că a reușit aceste performanțe lucrând un an singur în echipă. Raul în ultima jumătate de an s-a dovedit un coechipier cu spirit de echipă ce s-a implicat în evoluția echipei pe măsură ce aceasta s-a mărit.

Raul poate fi caracterizat drept o persoană prietenoasă, ce emană bună-dispoztie, calități ce îl ajută să trateze orice obstacol cu optimism și determinare, astfel reușind să găsească soluții potrivite.

Una dintre calitățile lui Raul cel mai ușor de observat este spiritul de echipă, la care se adaugă fair-play și implicare, recomandându-l astfel drept un coechipier de încredere, devotat scopurilor întregii echipe. Permanent este implicat în activitatea echipei și își susține colegii cu experiența și cunoștințele sale. De altfel, este întodeauna binevoitor și disponibil să-și ajute colegii, participând în mod activ la proiectele echipei.

Raul reușește cu succes să gestioneze solicitările de dezvoltare de materiale de training, având capacitatea de a înțelege nevoile de business și modul în care procesele sunt învățate de un începător. Calitatea muncii sale poate fi măsurată prin ușurința de livrare a materialelor de training și nivelul de înțelegere al informațiilor de către ceilalți membri ai echipei.

El reușește să impresioneze constant prin evoluția sa, fiind întotdeauna pregătit să accepte provocări noi, fapt ce îl stimulează să se autodepășească, să-și perfecționeze abilitățile și să-și atingă obiectivele în cel mai profesionist mod, dând astfel exemplu de perseverență și inovație.

Îi felicităm pe toți participanții și pe câștigători și le dorim ca 2022 să fie un an cel puțin la fel de bun din punct de vedere business, dacă nu chiar mai bun!

Mult succes în continuare!

Distribuie-l pe Facebook
Distribuie-l pe WhatsApp
Distribuie-l prin email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *