ZiarulFinanciar.ro: Ce competenţe trebuie să ai pentru a câştiga lunar între 1.000 şi 1.300 de euro net?

Tinerii care îşi caută un job, dar care nu au experienţă pe piaţa muncii, pot câştiga între 1.000 de euro ( 1.450 de euro brut) şi peste 1.300 de euro (1.900 de euro brut) net pe lună dacă optează pentru un post vacant scos la concurs de o firmă de call center de pe plan local. Condiţia pentru ca tinerii absolvenţi să obţină un astfel de salariu este să cunoască o limbă străină „exotică” precum sunt norvegiana sau olandeza, arată o analiză realizată de compania americană Computer Generated Solutions (CGS).

„Salariile acordate angajaţilor care cunosc aceste limbi străine ajung la acele niveluri pentru că vorbitorii respectivi sunt greu de găsit pe piaţa muncii, iar noi avem cereri pe aceste segmente din partea companiilor-clienţi pentru care furnizăm serviciile de outsourcing. În plus, în general, solicităm aceloraşi angajaţi inclusiv dezvoltarea unui anumit set de competenţe suplimentare (cel mai adesea tehnice), pe baza trainingurilor susţinute în firmă împreună cu companiile beneficiare. Prin urmare, ajungem astfel la un profil de angajat care trebuie retribuit pe măsură”, spune Vladimir Sterescu, Country Manager al CGS în România.

Citește continuarea pe ZF.ro