Wall Street: Sterescu, CGS: Discrepanțe mari între județe

Vladimir Sterescu este unul dintre cei mai titrați antreprenori din Romania, făcând un exit de 8 milioane de euro în 2006 către Computer Generated Solutions, companie al cărei country manager este în prezent. CGS s-a extins anul acesta în Miercurea Ciuc și, recent, în Galați, având în plan angajări masive. Află mai multe despre planurile companiei de suport și outsourcing din emisiunea WALL-STREET 360.

Clientii CGS sunt companii din TOP 500 Fortune, topul celor mai mari companii la nivel global. În jur de 25% din cifra de afaceri CGS Romania este generată de clienți prezenți pe piața locală. Aceste companii sunt în special din domenii precum telecom, financiar, asigurări și retail. Restul de 75% din business este generat de clienți străini, în special din Europa, Orientul Mijlociu, Asia și SUA.

„Există o discrepanță mare între ceea ce îi satisface pe angajații noștri, în funcție de județe. Astfel, la Târgu Jiu sau Miercurea Ciuc, cei mai mulți sunt încântați de faptul că le intră plata la timp și că au carte de muncă, lucru cu care cei din București sau Sibiu, de exemplu, sunt obișnuiți și li se pare normal”, spune el.

Urmărește întreaga emisiune cu Country Manager-ul CGS pe www.wall-street.ro.