Tudor Chirilă ne-a vizitat și la Galați, Miercurea Ciuc și Târgu-Jiu

Dacă în prima parte a ediției din acest an a evenimentului „Cum m-am recrutat? Povești cu mine și despre tine”, Tudor Chirilă a fost alături de noi la Sibiu, Brașov și București, în perioada 8-22 mai, turneul a continuat și la Galați, Miercurea Ciuc și Târgu-Jiu.

Sute de studenți s-au adunat în Aula Magna a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, precum și în Sala de Conferințe din Campusul Studențesc „Debarcader” al Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, pentru a-l cunoaște pe Tudor Chirilă. La Miercurea Ciuc, dialogul a avut loc în sediul companiei CGS România, unde artistul a stat de vorbă cu colegii noștri, a oferit autografe și a participat la realizarea celui mai original selfie din istoria CGS! 🙂

 width=

Artistul le-a vorbit tinerilor despre începutul carierei sale, punând accent pe importanța descoperirii pasiunii și dezvoltarea lucrului în echipă. „Fac parte din generația cu cheia la gât și am venit să vă spun că e important să vă descoperiți pasiunea. Veți munci câte 16 ore pe zi și e fundamental să vă placă ceea ce faceți”, a declarat Tudor în cadrul întâlnirii de la Galați.

Și la Târgu-Jiu, Tudor Chirilă a captat atenția celor prezenți prin naturalețea și sinceritatea cu care s-a exprimat, iar atitudinea lui a fost apreciată de toți participanții. El le-a explicat studenților că este important să găsească un echilibru între carieră şi viaţa personală, să nu se piardă în standardizare şi să nu trăiască doar pe reţelele de socializare.

După fiecare discurs susținut de Tudor Chirilă, au urmat sesiunile de întrebări, la care acesta a răspuns cu plăcere și interes. Tinerii au fost curioși să afle despre felul în care artistul a luat deciziile privitoare la cariera sa, de influența pe care a avut-o familia în toată perioada lui de formare, precum și despre planurile sale de viitor.

 width=

Vizitele la sediile noastre din cele trei orașe s-au bucurat de un succes enorm! Colegii noștri l-au așteptat cu nerăbdare, iar Tudor a fost cât se poate de natural, alocând timp atât pentru discuții, cât și pentru autografe  și fotografii. 🙂 Putem spune că am mai câștigat un prieten în echipa CGS Romania și că vom prețui, mult timp de acum înainte, amintirile frumoase de pe parcursul celor șase întâlniri cu Tudor Chirilă.

#CGSDreamTeam #FriendsWorkingTogether