Cum este când o zi obișnuită de muncă se transformă într-un adevărat eveniment atunci când unul dintre artiștii tăi preferați vine să te cunoască la job? Și, mai ales, când acesta este nimeni altul decât… Smiley!
După trei ediții de succes, cu invitați speciali și carismatici, am ajuns la cea de-a patra ediție a evenimentului care s-a bucurat de multă popularitate în rândul tinerilor: „Cum m-am recrutat? Povești cu mine și despre tine”. Și de această dată, ne-am asociat cu șase universități de prestigiu și vom pleca “în turneu” prin țară, la Brașov, Galați, Târgu-Jiu, Sibiu, Miercurea Ciuc și București!
Invitatul special care ne va însoți pe parcursul celor șase întâlniri este cel mai popular și îndrăgit artist al momentului – SMILEY, un adevărat profesionist cu o experiență de 20 de ani în muzică, televiziune și film! Smiley va merge alături de noi într-un turneu cu totul și cu totul special. El se va întoarce pe băncile facultății și va vizita, în primă fază, orașele Brașov, Galați și Târgu-Jiu pentru a sta de vorbă cu studenții despre provocările pe care le-a întâlnit în carieră, despre muncă, implicare și oportunități. Cei care doresc să afle care cât de lungă și anevoioasă poate fi calea către succes, cât și despre oportunitățile pe care tinerii trebuie să le caute în viața profesională, sunt așteptați să ni se alăture într-unul din cele trei centre universitare astfel:
- Brașov: marți, 9 aprilie, ora 14:00, în Aula Sergiu Chiriacescu, Universitatea Transilvania din Brașov, str. Iuliu Maniu nr. 41A
- Galați: marți, 16 martie, ora 14:00, în Aula Magna, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Str. Domnească nr. 111
- Târgu-Jiu: marți, 23 martie, ora 14:00, în sala Horațiu Mălăele, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, Str. Tineretului nr. 4
Întâlnirile de la București, Miercurea Ciuc și Sibiu vor avea loc în toamnă și urmează să fie stabilite.
Deschis la întrebările și curiozitatea tinerilor studenți, Smiley va dezvălui experiențe inedite din cariera sa, dar și lucruri care îi vor ajuta pe aceștia să-și construiască o carieră solidă în domeniul ales. Fiecare întâlnire cu artistul va avea o sesiune de întrebări și răspunsuri, o sesiune de autografe, precum și o vizită la sediul CGS din orașul respectiv. Cool, nu? 🙂
Suntem mândri că evenimentul nostru se bucură de susținerea oferită de cele mai prestigioase universități din țară, interesate de viitorul studenților lor, chiar și după absolvirea studiilor. Scopul acestor evenimente este acela de a risipi incertitudinea cu care se confruntă unii dintre studenți și de a oferi orientare și motivație spre cariera visată.
*
Smiley este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România, cu o carieră muzicală de aproape două decenii. Este cântăreț, compozitor, producător, prezentator și entertainer. De 11 ani, Smiley este și antreprenor. În 2008, a fondat prima casă de discuri și producție muzicală independentă din România – HaHaHa Production, reușind să creeze un proiect de succes într-o industrie cu predictibilitate foarte mică și modificată fundamental de evoluția tehnologică din ultimul deceniu.
Și-a început cariera muzicală împreună cu trupa Simplu, alături de care a câștigat 5 Discuri de Aur. Ultimii 10 ani muzicali au fost dedicați drumului artistic solo, marcați de alte 4 albume lansate și premiate – În lipsa mea (premiul Cel mai bun album la Romanian Music Awards), Plec pe Marte (Cel mai bun album pop dance), Acasă și Confesiune, cel mai recent abum lansat la finalul anului 2017, cu hit-uri care au dominat topurile muzicale de la radiouri – De unde vii la ora asta și Vals. Anul acesta, Smiley va lansa primul său album în limba engleză.
În cariera artistică, Smiley a fuzionat muzica cu televiziunea, fiind prezentator la Românii au talent și antrenor la Vocea României, dar și cu filmul românesc (a avut roluri în lungmetrajele Nașa, Selfie, sau Oh, Ramona).
Urmărește-ne pe pagina noastră de Facebook pentru a afla detalii și impresii despre fiecare eveniment din cadrul campaniei!
#CGSDreamTeam #FriendsWorkingTogether