Ce l-a speriat la început, ce l-a ținut aici și cine l-a ajutat.
Când s-a angajat, Samuel Crețu — Samy, pentru colegi — a avut de ales între două proiecte. L-a ales pe cel de azi dintr-un motiv pe care puțini l-ar fi anticipat. Auzise că acolo clienții sunt oameni în vârstă, iar lui îi place să lucreze cu oamenii în vârstă.
Avea 18 ani și era primul lui loc de muncă. Drumul până acolo nu începuse clasic: școală americană, online, iar în clasele mici o școală germană. Bacalaureatul l-a dat la 16 ani — unul american, în limba engleză, echivalat ulterior cu cel românesc.
Prima lună a fost grea. Multe procese, multe proceduri, totul nou. Peste asta, facultatea în paralel și o acomodare care nu a venit de la sine. La un moment dat, lucrurile s-au așezat: a învățat procedurile și s-a obișnuit cu ele. Programul de noapte, până dimineața, i-a dat spațiul de care avea nevoie ca să ducă și facultatea. Colegii au făcut restul.
Am stat de vorbă cu el despre cum arată drumul acesta din interior.

Ce te-a adus în CGS Nexus România și ce te-a făcut să rămâi?
Nu știam foarte multe despre ce înseamnă jobul, dar profilul mi s-a părut interesant și am zis să încerc. Începutul a fost greu. Ce m-a ținut aici au fost colegii și supervisorii — m-au ajutat și cu programul, și cu munca propriu-zisă. Și îmi place să vorbesc cu oamenii. Dacă stau trei zile fără să vin la muncă, deja îmi e dor.
Ce credeai despre jobul ăsta la început și s-a dovedit complet greșit?
Credeam că o să fie mult mai greu decât e. Prima lună de training m-a speriat rău. Visam noaptea că mă sună clienții, că nu știu cum să îi ajut, că nu fac bine. Pe parcurs mi-am dat seama că e mult mai simplu decât părea. Și nu mă așteptam ca oamenii de aici să fie chiar atât de prietenoși. Asta a fost partea care m-a surprins cel mai tare.
Ce sfat i-ai da unui coleg aflat azi în prima zi, formulat în așa fel încât să nu sune a clișeu?
De fiecare dată când vin oameni noi, stau la cască dublă cu ei. Îmi place să ajut, să fac shadowing, să le fiu mentor. Ce le spun mereu: nu vă speriați în prima săptămână. Atunci pleacă cei mai mulți și tot atunci se ia decizia de a nu rămâne. Mai stați puțin. Mai dați-vă o șansă.
Ce abilitate ai învățat aici și o folosești în afara jobului?
Reziliența. Să nu mă dau bătut în situații grele și, când am un client dificil, să rezist, să răspund calm, să nu mă enervez. Apoi am învățat să fac mai multe lucruri în același timp: codez cazul în timp ce vorbesc și caut informații în paralel. Se transferă în afara jobului mai mult decât aș fi crezut.
Cine din companie te-a ajutat concret și cum?
O colegă din proiect, la care am stat prima dată la cască dublă, în shadowing, de când am venit în echipă. Ea m-a învățat partea de sales, call flow-ul și aproape tot ce știu azi. Apoi team leaderul meu și încă un coleg, care au avut și ei un rol important în parcursul meu. Nimic din ce știu acum nu am învățat singur.
Samy este genul de coleg căruia nu îi este niciodată frică să întrebe. Vrea să înțeleagă exact ce are de făcut și, de acolo, să livreze o experiență bună persoanei de la celălalt capăt al firului.
Pe apeluri se vede cel mai clar. Nu trece prin conversație ca să bifeze pașii. Se implică, poartă o discuție cât mai firească și lasă în urmă o interacțiune plăcută.
Într-un job în care ai putea ușor să intri pe pilot automat, el alege constant varianta cealaltă.
Rezultatele se văd. Bune, constante, lună de lună — nu o lună excepțională urmată de o revenire la medie.
Și toate astea în paralel cu facultatea, cu o bursă Erasmus pentru studiu în străinătate și cu trei limbi străine vorbite fluent: engleză, franceză și germană.
Felicitări, Samy!
#OameniiDinCGSNexus #LifeAtCGS #EmployeeRecognition #CGSNexusRomania





