Ne pregătim de prima ediție CGS Talks

Așa cum bine știți, sunteți parte dintr-o echipă de peste 4.300 de colegi.

4.300 de colegi care fac din CGS România principalul jucător al pieței locale de outsourcing. 4.300 de colegi care lucrează împreună și care, zi de zi, leagă noi prietenii. Și asta pentru că, în cadrul companiei noastre, suntem Friends Working Together. Noi, colegii din CGS România, cultivăm zi de zi relațiile dintre noi. Și tocmai din acest motiv, ne-am gândit că aveți nevoie de și mai mult suport, atât voi, cât și cei din jurul vostru, pentru a vă creiona viitorul așa cum îl visați. Și nu orice viitor, ci unul de succes.

Tocmai din acest motiv am pregătit pentru voi o serie de evenimente online marca CGS Talks. Acestea sunt dedicate tinerilor, dar nu numai, și au ca principal scop să vă ajute să vă sporiți cunoștințele pe mai multe paliere. Fie că vorbim de educație financiară, sau de wellbeing ori autocunoaștere, CGS Talks va veni cu speakeri cunoscuți care îți pot oferi o nouă perspectivă asupra lucrurilor. 

Și, așa cum spuneam toate au rolul de a vă ajuta să aveți un viitor de succes. Ce știm însă este că viitorul se află într-o legătură strânsă cu ceea ce înseamnă finanțele personale. De la o simplă achiziție a unei cafele dimineața, la decizii financiare mult mai mari precum cele de economisire sau de cumpărare a unei case, trebuie să luăm constant aceste decizii financiare și bineînțeles că vrem să le luăm pe cele potrivite.

Și este clar că uneori avem nevoie de ajutor. Așa că ne-am gândit că poate fi interesant să participați la CGS Talks, primul eveniment marca CGS dedicat tinerilor. De data aceasta îl vom avea alături de noi pe Laurențiu Mihai, trainer de educație financiară, care ne va vorbi despre “Cum să ai o relație mai bună cu banii”. El va oferi mai multe detalii despre cum arată relația cu banii, cum ne clădim acel money mindset, cum este smart să investești și care sunt principiile sănătoase în acest sens.

Save the date și nu uita că pe 30 iunie, începând cu ora 16.00, poți participa la webinar-ul live CGS Talks. Intră aici pentru detalii: https://www.facebook.com/events/5373937386006792

Ne vedem joi! 🙂