Începe facultatea, bine-mi pare!

Vrei, nu vrei, a venit toamna! Iar asta înseamnă școală, facultate, master, sau orice alt fel de studii, poate chiar doctorat, înmatriculare, emoții, bucurie și multe alte trăiri. În tot acest tumult de sentimente te gândești că vrei un job, sau poate ai deja un job la noi și ești colegul nostru. Super, ne bucurăm să te avem în echipă! 😊

Începutul anului universitar vine cu de toate în general, de la bobocii din anul întâi care au speranțe, aspirații și multe emoții, până la cei din ultimul an care își drămuiesc deja timpul pentru a începe pregătirile pentru licență.

Pentru foarte mulți dintre noi, perioada facultății este una dintre cele mai minunate din viață, de care ne amintim cu drag, pe care am trăit-o intens și în timpul căreia am legat prietenii pe viață. Tot în această perioada ne-am auto-evaluat capacitățile și posibilitățile și am luat decizia de a ne începe cariera și de a aplica la un job. 

Fie că te gândești deja să aplici, sau faci deja parte din echipa noastră, noi suntem aici pentru tine. Chiar dacă crezi că nu ai cum să faci față programului de la facultate combinat cu acela de la muncă, nu te stresa, că există întotdeauna soluții!

Dar cel mai bine îi lăsăm pe colegii noștri studenți, absolvenți sau în curs de licențiere, sau chiar masteranzi să îți spună cum e să înveți și să și muncești în același timp.

Știm că ai tot auzit despre flexibilitate și înțelegere, însă la noi chiar există cele două, iar asta înseamnă că oricând poți discuta cu echipele noastre de management, întotdeauna ușile noastre vor fi deschise, iar leaderii noștri vor fi mereu dispuși să îți înțeleagă situațiile și să găsiți împreună cele mai bune soluții, astfel încât să poți îmbină lejer programul de la facultate cu munca.

De la preferințe legate de program (ale tale bineînțeles, în funcție de cum ne permite proiectul pe care activezi) până la schimburi de tură și multe altele, soluții există mai ales atunci când există comunicare. Așa că nu te sfii să îți întrebi colegii atunci când ești la ananghie și simți că nu mai faci față, iar ziua ta are doar 24 de ore, deși poate părea că are mai multe ore. 😊

Cu efortul nostru combinat, putem face ca echilibrul între viața de student și cea profesională să fie mai accesibil și mai ușor de atins.

Suntem aici pentru a te ajuta să jonglezi între cele două cu succes! 🤗