Te invităm la o cafea! Facem noi cinste!
Luna aceasta, desfășurăm o campanie inedită, cu aromă de cafea bună și cu o oportunitate de angajare pentru cei care se află în căutarea unui job!
Pe lângă beneficiile obișnuite ale cafelei, întreg ritualul servirii acestei băuturi, mai ales atunci când ne aflăm în compania prietenilor, ne ajută să ne relaxăm mintea, să ameliorăm stresul și să ne înconjurăm de energie pozitivă.
Această băutură miraculoasă te ajută să te trezești dimineața, îți îmbunătățește abilitățile cognitive, îți oferă energie și poate chiar să-ți îngrijească ficatul, iar în luna noiembrie îți crește și șansele de a începe o carieră în cadrul unei echipe tinere și foarte energice!
Dacă locuiești în București, Brașov sau Sibiu și treci pe la cafeneaua noastră parteneră de acolo, vei putea savura o cafea aromată din partea noastră! Campania este valabilă până la finalul lunii noiembrie și vizează toate persoanele interesate să primească o ofertă de job din partea CGS România.
Reacțiile nu au întârziat să apară. Iată ce ne-au transmis clienții cafenelelor cu care colaborăm:
“Am fost plăcut surprins să aflu despre această campanie tocmai în momentul în care mă aflam în căutarea unui job. Sunt student în anul II și, de când a început anul universitar, îmi căutam un loc de muncă cu program flexibil, iar oportunitatea aceasta a venit la fix!” – Mădălin din București
“Ce idee faină! Am auzit de CGS dar nu m-am gândit niciodată să aplic pentru un job la ei pentru că abia anul acesta am terminat facultatea și îmi doream să plec din țară. Între timp, n-am mai plecat și îmi caut de lucru. Sper să mă cheme la interviu!” – Adina din Sibiu
Iată care sunt cafenelele unde ne poți găsi:
București – Cafeneaua 5 to go Apaca, Bld. Iuliu Maniu nr. 7, zona Leul
Sibiu – Cafeneaua Hug The Mug, Str. Dumbrăvii nr. 16
Brașov – Cafeneaua Clau’s Caffe, Str. Gh. Barițiu nr. 4
Come and join us for a cup of coffee!
#FriendsSharingTogether