Colegii de la CGS Sibiu au vrut să uite pentru o zi că sunt persoane adulte și cu responsabilități și au dat, cum se spune, „în mintea copiilor. S-au distrat, au sărit coarda și, cel mai important, s-au jucat cu culorile. Primul pas a fost crearea unui „Atelier de pictură”.
Zic și făcut. Au fost aliniate culorile, acuarele și s-au pus pe treabă. După cum era de așteptat, băieții au pictat mașini și roboți, iar fetele căsuțe și prințese. Au ieșit destule desene, care acum fac o expoziție pe cinste în curtea sediului din Sibiu.
Și Ziua Copilului nu s-a încheiat aici. Pentru ca totul să fie complet, nu putea lipsi un element important: plastilina. Astfel, din mâinile „meșterilor” au fost create figurine în formă de soare, copaci, flori și nori. Un adevărat tablou din plastilină.
Și totuși, programul de 1 iunie trebuia să se încheie. Așadar, s-au întors la jocurile copilăriei: „Rațele și vânătorii” și „Țările”, multe baloane de săpun și acadele.