CGS România și-a extins echipa cu 500 de noi angajați și continuă angajările
0
 

Computer Generated Solutions (CGS) România, liderul pieței locale de business process outsourcing (BPO), și-a crescut anul trecut echipa cu 500 de noi angajați, în ciuda contextului generat de criza pandemică. Pe primele locuri în topul centrelor cu cele mai multe recrutări se află Brașov și București, urmate de Galați, Sibiu și Târgu Jiu.

În ceea ce privește pozițiile pe care au fost aduși noi angajați, 90% dintre acestea sunt de nivel entry-level, și au fost pentru posturi de call-center, telecomunicații, suport tehnic sau de consultanți financiari.

“Procesul de recrutare a trecut de la o abordare face-to-face la una remote, în conformitate cu noile norme de siguranță dictate de pandemia Covid-19. Astfel, procesul de recrutare a devenit ceva mai lung față de anul trecut, întrucât candidatul are de parcurs mai multi pași. Cu toate acestea, principalul avantaj este că avem șansa de a comunica mai mult cu fiecare dintre ei și, astfel, de a găsi persoanele potrivite”, a mai spus Vladimir Sterescu.

Majoritatea interviurilor, la distanță

Potrivit afirmațiilor sale, interviurile au avut loc la distanță, fie prin intermediul telefonului, cât și prin video call-uri pentru a compensa lipsa unei interacțiuni face-to-face. În consecință, pentru a proteja atât trainerii cât și noii angajați, cursurile de induction realizate de companie pentru noii colegi s-au desfășurat la distanță în aproape 70% dintre cazuri.

Citește articolul integral în revista Biz.

Trimite-ne CV-ul tău

Leave a reply

Your email addres will not be published.
Required fields are marked with