Câștigătorul lunii iulie la Performance Loop

Inovația, exigența și preocuparea de a perfecționa lucrurile sunt constante ale activității în cadrul echipelor CGS România care, la rândul lor, sunt într-un continuu proces de dezvoltare. Astfel, începutul de an a adus schimbări în regulamentul Performance Loop – În loc de un Top Performer in fiecare lună, începând cu luna Ianuarie, vom alege un câștigător, din locațiile CGS Romania (București, Brașov, Sibiu, Târgu Jiu).

La fel ca înainte, premiantul se va bucura de o stea pe „Walk of Fame”, un premiu surpriză și un plus de recunoaștere publică a performanței lui.

Evaluarea Top Performerului a fost influențată de inovația adusă și de susținerea din partea manager-ului, de care performerul s-a bucurat din plin.

În funcție de evaluările managerului, Top Performerul lunii Iulie este:

Bogdan Juncu

Băcăuan de origine, la vârsta de 26 de ani a decis să schimbe orașul de provincie cu Capitala, pentru a putea urma o carieră în domeniul IT. Fiind un iubitor de cifre, a urmat cursurile Facultății de Științe Economice din cadrul Universității Vasile Alecsandri Bacău, devenind astfel economist.

Bogdan s-a angajat la noi în mai 2014 și, în urma cu 4 luni, a trecut pe poziția de QA în cadrul proiectului. De asemenea a dovedit implicare și o atenție deosebită în fiecare zi și în fiecare caz sau apel pe care l-a procesat. După ce a reușit să pună bazele unui limbaj de programare în timpul facultății (Visual Basic), a decis să experimenteze mai mult cu noțiunile dobândite din dorința de a afla mai multe și pentru a-și dezvolta, totodatp, gândirea. A început să „scrie” o aplicație din curiozitate pentru a-și testa cunoștințele, pe parcurs dându-și seama că aplicatia are potențial și merită să fie continuată.

A aflat de CGS de la doi prieteni care au lucrat în compania noastră și i-a placut ideea de a lucra în echipă, de a activa în domeniul IT și de a comunica și de a ajuta oameni din diferite părți ale lumii.

Pe viitor, intenționează să progreseze în domeniul IT și să dobândescă mai multe cunoștințe. A dezvoltat o aplicație pentru gestionarea orarului pentru agenți care conține pauzele, cât și lunch-urile din program și este un proces automatizat, mult mai ușor de folosit față de cele existente. Aplicatia este folosită cu succes de proiectul pe care Bogdan activează și a usurat desfășurarea activității.