Hello, CGS! – Oradea, o nouă etapă în călătoria noastră

Pe 24 aprilie, am sărbătorit cu bucurie ediția a cincea a întâlnirilor Hello, CGS!, de data aceasta în inima vibrantă a Oradei. A fost o zi memorabilă, în care ne-am reunit pentru a împărtăși și a crea amintiri valoroase împreună cu colegii noștri care lucrează remote din județul Bihor.

Oradea, cu istoria sa bogată și cultura deosebită, a fost un cadru perfect pentru evenimentul nostru. Astfel, am învățat unii de la alții, am povestit, am discutat despre proiectele actuale, despre expansiunea companiei noastre, dar și despre planurile de viitor.

Ni s-a dovedit încă o dată că prietenia și colaborarea sunt esența succesului nostru comun. Suntem o echipă unită, cu valori bine definite și cu un scop care ne motivează: acela de a excela în tot ceea ce facem.

Însă cel mai bine puteți afla cum a decurs această întâlnire direct de la colegii noștri:

„Foarte frumoasă această experiență. Vă mulțumim că ați venit la Oradea. Vă mai așteptăm, oameni faini. Mi-a făcut plăcere să vă cunosc și să dezbatem în cadrul acestei ședințe.”

Bogdan Tanc – Referent de specialitate financiar-contabilitate

„A fost o prezentare “super friendly” în care toată lumea a avut dreptul la cuvânt într-o atmosferă foarte destinsă. Vă mai așteptăm la Oradea!”

Paul Soane – Reprezentant relații clienți

„Participarea la Hello, CGS Cluj! și Hello, CGS! Oradea a fost o experiență memorabilă și edificatoare.

Aceste întâlniri au reprezentat nu doar o oportunitate de a ne cunoaște colegii și de a interacționa cu ei într-un mediu informal, ci și un moment de aprofundare a cunoașterii culturii și valorilor companiei noastre.

În cadrul evenimentelor am avut ocazia să cunoaștem colegi din diverse departamente și echipe, ceea ce a facilitat schimbul de idei și experiențe. Atmosfera caldă și prietenoasă ne-a încurajat să ne exprimăm liber și să ne conectăm în mod autentic.

Aceste două evenimente au fost nu doar momente de socializare și networking, ci și etape importante în procesul nostru de integrare în echipă și în cultura organizațională, oferindu-ne o perspectivă mai amplă asupra modului în care contribuim la succesul companiei și ne-au inspirat să fim mai implicați și dedicați în activitatea noastră de zi cu zi.

Sunt extrem de recunoscător pentru oportunitatea de a participa la aceste evenimente și sunt convins că ele au un impact pozitiv și de durată asupra relațiilor dintre colegi.”

Ștefan Rusoiu – Manager Operațiuni

„Participarea la evenimentul Hello, CGS! a fost o experiență memorabilă, care m-a onorat și mi-a oferit șansa unică de a interacționa cu oameni deosebiți. Pasiunea și entuziasmul lor contagios de a afla mai multe despre companie și oportunitățile oferite ne-au inspirat profund și ne-au motivat să ne implicăm activ în proiectele viitoare.”

Diana Beharvandi – Director Operațiuni

„A fost o plăcere deosebită să particip la recentele întâlniri cu colegii noștri care lucrează de la distanță, din Cluj-Napoca și Oradea. Am remarcat, în mod deosebit, dorința acestora de a menține canalele de comunicare deschise, iar devotamentul lor față de obiectivele noastre comune este cu adevărat lăudabil.

Cred că aceste întâlniri ne-au ajutat să descoperim talente diverse din cadrul companiei noastre, întărindu-ne totodată și puterea colectivă.

Aceaste întâlniri au reprezentat o dovadă a adaptabilității echipei și a eticii puternice a muncii, care este evidentă indiferent de locație.

Pentru mine, este clar că ai noștri colegi care lucrează de la distanță nu sunt doar simpli contributori, ci sunt parte integrantă a succesului nostru și a familiei CGS. Entuziasmul și profesionalismul lor nu încetează să ne inspire și să ne motiveze pe toți.

Aștept cu nerăbdare următoarele evenimente similare și sunt încrezător că împreună cu colegii noștri din toată țara vom realiza lucruri remarcabile.”

Octavian Lixeanu – Vice Președinte Operațiuni

Ne bucurăm să vă anunțăm că succesul evenimentelor ne motivează să organizăm întâlniri similare și în alte orașe! ️Vrem să ne cunoaștem mai bine și să consolidăm spiritul de echipă, indiferent de locația din care lucrăm.

Evenimentul Hello, CGS! de la Oradea a fost o dovadă vie a devizei noastre: „Friends working together”.

Fiți cu ochii pe noi pentru a afla mai multe detalii despre următoarele destinații!