A avut loc a treia întâlnire Hello, CGS!

Anul trecut, în octombrie, demaram prima ediție a caravanei Hello, CGS! care a avut loc la Pitești, într-un cadru relaxat și unde am avut ocazia să facem mult networking. 

Dacă până la acel moment ne cunoscusem unii dintre colegi prin mail-uri, ședinte, sesiuni de feedback și alte întâlniri virtuale, am decis să lansăm întâlnirile Hello, CGS! pentru a avea ocazia să ne cunoaștem face-to-face. 

Astfel, mai ales dacă v-ați început parcursul în companie lucrând de acasă și nu din sediile noastre, scopul acesor întâlniri este să reușim să ne cunoaștem și fizic, să ne întâlnim și să aflați mai multe despre noi, despre cultura CGS și proiectele în care ne implicăm. Și să ne strângem mâna, să povestim și să râdem împreună.

De altfel, sperăm că ați observat cu toții că deviza noastră – Friends working together – nu este doar o frază, ci descrie modul în care lucrăm, legând prietenii pe viață, sprijinindu-ne unii pe alții.

Caravana continuă, așa că săptămâna trecută marți, 24 octombrie, a avut loc a treia întâlnire de succes sub egida Hello, CGS! de această dată la Iași, în sala New York a Hotelului Ramada. Am unit în cadrul acestei întâlniri de la Iași colegi din Onești, Bacău și chiar și Suceava.

Prin intermediul acestui eveniment am descoperit colegi minunați, plini de energie și entuziasm, am făcut schimb de idei și de păreri, pornind de la istoria companiei, până la detalii despre diviziile CGS, proiecte și clienți, cât și ce înseamnă să lucrezi în cadrul CGS România și cum poti promova în cadrul companiei. De asemenea, am avut ocazia să povestim și despre parcursul fiecăruia în cadrul companiei, dar și în afara ei, pasiuni, hobby-uri și multe altele. 

Iată ce ne-a transmis colegul nostru Gheorghe Lefter – Trainer despre această întâlnire:

“A fost foarte fain acest mic get together. M-am simțit bine și a fost plăcut să pun fețe numelor ce le văd prin mailuri, chiar dacă nu colaborăm direct, eu fiind singurul de pe proiectul meu prezent la întâlnire. 🙂 A fost o ieșire din rutina normală, mi-am amintit cum se muncea într-un birou plin cu oameni.

Experiență pozitivă, will come again dacă se mai face.”

Colega noastră Diana Beharvandi – Director of Operations a menționat următoarele despre acest eveniment:

“Evenimentul de la Iași mi-a confirmat încă o dată că lucrăm alături de oameni deosebiți! A fost o ocazie pentru noi toți să împărtășim experiențele pe care le avem în mediul de lucru și nu numai, să găsim idei noi și inspirație pentru ceea ce va urma. Ca de fiecare dată audiența a fost deschisă și ne-a uimit prin talentul ei!”

De asemenea, Ștefan Rusoiu – Service Delivery Manager ne-a împărtășit gândurile sale despre întâlnirea de la Iași:

“Fiecare moment petrecut la Hello, CGS! Iași a fost cu adevărat special. A fost o ocazie minunată de a prezenta compania și ariile de activitate și să împărtășim valorile după care ne ghidăm zi de zi în activitatea noastră.

Cel mai important a fost faptul că am avut oportunitatea fantastică de a cunoaște colegii cu care lucrăm zi de zi din cadrul proiectului și să petrecem timp calitativ alături de aceștia, socializând pentru câteva ore. Încă o dată am primit confirmarea că avem o diversitate foarte mare, colegi care vin din arii foarte diferite, colegi care au terminat specializări în artă, stomatologie, oameni pasionați de pilotarea avioanelor, foști sportivi și așa mai departe.

Evenimentul a subliniat încă o dată că suntem parte dintr-o companie care pune în valoare nu doar ceea ce facem ci și ceea ce suntem, o echipa dedicată, o comunitate puternică, care împărtășește aceleași valori de bază.”

Așteptăm cu interes următoarele întâlniri din caravana Hello, CGS! și vă încurajăm să vă înscrieți atunci când vom anunța evenimentul din orașul vostru, pentru a participa la aceste reuniuni inedite, unde ne putem cunoaște mai bine și putem afla mai multe despre companie, divizii, clienți, dar și putem învăța multe unii de la alții, într-un cadru plăcut.

Profităm de ocazie să vă spunem tuturor că ne bucurăm că sunteți colegii noștri, că ne mândrim cu echipele din care faceți parte și, mai ales, știm că doar împreună putem crea povești de succes!

Distribuie-l pe Facebook
Distribuie-l pe WhatsApp
Distribuie-l prin email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *