Forbes: CGS continuă seria de angajări la Miercurea Ciuc

Compania americană CGS (Computer Generated Solutions), cel mai mare furnizor de soluţii de outsourcing prezent pe piaţa din România încă din 2006, continuă să recruteze în Miercurea Ciuc. Sunt vizați încă 50 de angajați, se arată într-un comunicat de presă trimis pe adresa redacției.

La începutul anului, a fost inaugurat noul sediu din Miercurea Ciuc, unde lucrează deja 50 de persoane. Noua investiţie a venit în contextul creșterii cererii de servicii pe piața din Ungaria și, implicit, a nevoii de angajaţi vorbitori de limba maghiară. Rezultatele pozitive nu au întârziat să apară, noul centru de suport dezvoltându-se într-un ritm alert.

Așadar, încă 50 de persoane vor fi angajate în perioada imediat următoare, oferindu-se condiții de lucru extrem de avantajoase, pentru poziții full-time și part-time. În plus, nu este necesară experiența în domeniu, angajații primind toate informațiile de specialitate necesare posturilor în cadrul trainingului inițial, care durează de la patru la șase săptămâni.

Citește continuarea articolului pe www.forbes.ro