Câștigătorii Performance Loop ai lunii martie 2016!

Performance Loop: inovaţie şi perfecţionare! 

Inovația, exigența și preocuparea de a perfecționa lucrurile sunt constante ale activității în cadrul echipelor CGS România care, la rândul lor, sunt într-un continuu proces de dezvoltare. Avem patru câștigători în această lună!

La fel ca înainte, premianții se vor bucura de o stea pe „Walk of Fame”, un premiu surpriză și un plus de recunoaștere publică a performanţei lor.

Evaluarea Top Performerilor a fost influențată de inovația adusă și de susținerea din partea managerului, de care performerii s-au bucurat din plin.

În funcţie de evaluările managerului, Top Performerii lunii Martie 2016 sunt:

Andreea Iftode. Lucrează în cadrul CGS din ianuarie 2014 şi a avut debutul în carieră în cadrul unui proiect pentru o companie din industria telecom. Datorită rezultatelor foarte bune – lunar peste targetul departamentului –Andreea a devenit în scurt timp cel mai important membru al echipei, fiind o fire foarte ambiţioasă şi pozitivă, şi s-a menţinut pe această poziţie, cu performanţe excelente lună de lună. Andreea îşi asumă de fiecare dată extra-task-uri în cadrul activităţii sale, cu scopul de a-şi ajuta colegii în obţinerea unor rezultate cât mai bune și vine în mod constant cu propuneri concrete privind îmbunătăţirea procedurilor de lucru utilizate în cadrul activităţii departamentului. Ea este implicată în activitatea zilnică pentru multiple proiecte inbound şi outbound şi este principalul pilon de suport, asigurând atât know-how, cât şi tips & tricks pentru toţi colegii săi. Pe lângă preluarea de apeluri, responsabilităţile sale includ şi activitat ea de back-office aferentă fiecărui proiect.

Raluca Săvulescu. A acceptat să se alăture unui proiect foarte important în luna iulie a anului 2015. Având în vedere background-ul ei din domeniul financiar-bancar, aceasta este obişnuită să fie atentă la micile detalii şi să îşi organizeze munca rapid şi eficient. Spiritul de echipă de care Raluca dă dovadă a ajutat-o foarte mult în a înţelege procesele de care se ocupă. În momentul de faţă este unul din agenţii seniori din echipa unei companii de renume. Are cunoştinţe vaste despre toate procesele acestei echipe complexe, atât din punct de vedere al volumului de muncă, cât şi al varietăţii task-urilor. Reuşind să asimileze şi să înglobeze un volum foarte mare de informaţii, ea a devenit punctul principal de contact pentru oricare problemă ivită în procesele de lucru sau pentru orice situaţie complexă ce necesită o rezolvare imediată, iar feedback-ul pozitiv nu ezită să apară, atât din partea colegilor, cât şi din partea Managementului. A perfecţionat un proces de lucru pentru clienţii proectului pe car eactivează, prin crearea unei baze de date ce permite ca aceştia să fie verificaţi şi identificaţi mai uşor de către toate persoanele responsabile de proces, conducând astfel la o îmbunătăţire a timpului de procesare. Acesta a scăzut de la 30 de minute la doar 5 minute. De asemenea, Raluca a implementat un sistem de training cu reprezentanţii clienţilor acestei companii, prin care aceştia au înţeles cum trebuie creat un request, conducând astfel la procesarea rapidă a cazurilor şi încasarea plăţilor clienţilor în mai puţin de 24 ore, ceea ce înainte dura zile întregi. Întrebată de ce a preferat un job alături de CGS, ea a răspuns: “Am căutat întotdeauna să am job-uri în care să mă fascineze în primul rând oamenii cu care intru în contact şi unde există posibilitatea să mă dezvolt atât ca persoană, cât şi ca membru al unei echipe. CGS mi-a oferit această oportunitate şi voi rămâne întotdeauna recunoscătoare pentru asta”.

Cătălina Tătăruş. Și-a început parcursul profesional în echipa CGS în Octombrie 2009, ca agent pe un proiect important. În Februarie 2011 a câştigat poziţia de Team Leader în cadrul aceluiaşi departament şi din Martie 2015 a intrat în rolul de Team Leader pe un alt proiect. De aproape şapte ani, Cătălina a depăşit bornă după bornă, de la preluarea primei echipe de oameni proaspăt angajaţi pe un proiect aproape nou şi conducerea ei către listele de Top Performeri şi până la recrutare, training şi onboarding-ul noilor membri din cadrul echipei de management. A participat activ la unirea mai multor proiecte şi la crearea şi implementarea strategiilor necesare ducerii la bun sfârşit a acestui proces. Totodată, Cătălina este extraordinară cu oamenii. A reuşit să realizeze echilibrul perfect între afecţiune şi autoritate şi ştie să se apropie de oameni ca nimeni altcineva. Înainte să realizăm prezentarea, am întrebat-o care este cea mai importantă realizare a ei la CGS şi răspunsul a fost următorul: “Pe lângă împliniri personale dintr-o poziţie de agent (de exemplu target-uri atinse, traininguri parcurse cu succes, bonusuri câştigate), nenumărate competiţii de echipă câştigate în calitate de Team Leader, împreună cu echipa mea, consider că cele mai mari realizări au fost atunci când ajutorul meu a propulsat diverşi oameni în atingerea următorului pas în cariera lor profesională: fie că au fost parte din echipa mea, fie că nu, am ajutat agenţi să ajungă Team Leaderi sau Quality Assurance Specialists sau Traineri prin sfaturi, meditaţii şi lungi discuţii.” Demararea unui nou proiect nu a urmat tiparele deja stabilite în cadrul contului la care lucrase până atunci, deoarece era pentru prima oară când ne îndepărtam de latura clienţilor de tip Individual către cei Business. Cerinţele şi responsabilităţile au reprezentat adevărate provocări, cărora Cătălina le-a făcut faţă cu brio. Ea a realizat toată metodologia de raportare a rezultatelor echipei sale, a propus şi coordonat sistemul de bonusare şi s-a ocupat îndeaproape de aspectele administrative interne. În cadrul proiectului actual au fost aduşi doar agenţi experimentaţi, de pe toate celelalte proiecte ale companiei, iar Cătălina a creat un sistem care asigură acordarea zilelor de concediu într-o manieră care răspunde atât exigenţelor de staffing venite din partea clientului, cât şi necesităţile agenţiilor, şi – nu în ultimul rând – cerinţelor HR.

Marius Ionuţ Enea. A început colaborarea cu CGS în luna Septembrie 2014 şi putem să îl considerăm unul dintre “veteranii” centrului din Târgu Jiu, având în vedere şi faptul că face parte din prima grupa de training al unei companii de telefonie din centrul nostru. Interesul, devotamentul şi – nu în ultimul rând – perseverenţa au fost ingredientele succesului său. Marius a ocupat până de curând funcţia de Agent Relaţii Clienţi, funcţie în care a făcut faţă cu brio provocărilor specifice jobului. La doar şase luni de la angajare, Marius a ajuns să facă parte din prima echipă ce deţine două skilluri pe proiectul companiei respective din Târgu Jiu. Aşadar, pe lângă cunoştinţele de abonamente plătite, şi-a adăugat şi cunştinţele de cartele pre-plătite. Rezultatele sale nu s-au lăsat aşteptate, adaptându-se cu succes atât noului skill asimilat, dar în acelaşi timp, perfecţionându-şi cunoştinţele skill-ului cu care a debutat. În luna decembrie 2015, Marius a ocupat locul I în concursul organizat de către o compania de telefonie, care constă în promovarea şi înregistrarea de conturi online clienţilor companiei, ajutând 44 de clienţi să descopere beneficiile şi utilitatea unui astfel de cont. Totodată, Marius este primul asistent din Târgu Jiu care s-a alăturat echipei de suport. Din luna februarie a acestui an, Marius ocupă funcţia de backup în cadrul departamentului companiei cu care lucrează. El a făcut dovada că este persoana potrivită, în urma unor teste şi interviuri, ieşind în evidenţă în faţa a opt candidaţi. Îi urăm mult succes lui Marius în noul post în care activează!

Felicitări tuturor câştigătorilor!

Gertrude Belle Elion și Martin Luther King Jr.

Dorința lor de a perfecționa lucrurile a contribuit la evoluția umanității

Performance Loop: inovație și perfecționare!