În ediția aceasta din rubrica „Descoperim Talente” stăm de vorbă cu un coleg care a transformat disciplina din sala de sport și rutina muntelui în instrumente de lucru zilnice. Vorbim despre parcursul lui în companie, despre ce înseamnă pentru el să urci pe trasee montane expuse și despre cum gestionează frica de înălțime când pulsul ia o turnură nedorită pe un perete de stâncă.
Robert Albăstroiu a coordonat formarea profesională a câtorva mii de persoane, în diverse roluri și linii de business. Când nu e la birou, îl găsești cel mai probabil la sală sau pe un traseu montan în Făgăraș.
De cât timp ești în echipa CGS Nexus și care au fost etapele principale ale parcursului tău în cadrul companiei?
Fiind în al 17-lea an alături de CGS Nexus, pot spune că am putut să particip activ la formarea și dezvoltarea profesională a probabil câtorva mii de persoane, în diversele roluri pe care le-am ocupat până în prezent și în diferite linii de business din companie, atât în proiecte de backoffice, dar mai ales în proiecte de voce. Mă bucur enorm de mult să știu că mulți dintre cei pe care i-am ajutat au format la rândul lor zeci și zeci de alți colegi, care împreună formează nucleul business-urilor pe care le coordonăm în prezent în cadrul CGS Nexus.
Sunt foarte entuziasmat când cineva vine să îmi ceară ajutorul, pentru că știu că pot ajuta pe cineva la început de drum sau pot împărtăși din experiență, dar mai ales pot ghida pe cineva să nu facă, poate, aceleași greșeli pe care le-am făcut și eu odată.
Ai dedicat mulți ani antrenamentelor la sală. Cum ți-a influențat acest stil de viață concentrarea și rezistența în activitatea de zi cu zi?
Încă de mic copil am fost o persoană foarte activă și competitivă, ceea ce mi-a creat o disciplină și, mai important de atât, o rutină foarte sănătoasă, care se reflectă în continuare astăzi în orice îmi propun să fac, fie că este vorba de un simplu task, o analiză sau un raport mai detaliat, crearea unor procese noi pentru echipă, un business review cu clientul sau chiar o implementare de proiect. Sala a fost și rămâne o constantă în viața mea și un mod de relaxare. Procesul prin care îți setezi obiectivele când mergi la sală este identic cu cel din business. În ambele cazuri urmărești să obții ceva, fie că este vorba de modelarea estetică sau creșterea în masă a anumitor grupe musculare, fie că dorești îmbunătățirea unor metrici de productivitate sau calitate în business. Cum ajungi acolo este simplu: trebuie mereu să urmărești o structură foarte bine definită, să trasezi check-points pentru a urmări progresul în mod regulat, să reevaluezi dacă ceva nu funcționează cum trebuie, inclusiv reanalizarea obiectivelor dacă nu sunt realiste.
Mai bine de 80% din viață am petrecut-o făcând diferite sporturi, fie că vorbim aici de sporturi în echipă, cum ar fi baschetul sau handbalul, fie de sporturi individuale, precum înotul, crosul sau fitness-ul.
Cred că se poate vorbi la infinit despre care sunt beneficiile pe termen lung ale sportului, dar cel mai important este să îl practicăm, fie în echipă, fie individual, fiecare având beneficiile lui.
Cum ai făcut trecerea de la sală la ascensiuni montane? Ce te atrage cel mai mult la munte?
Într-o sală te poți antrena și progresa până la un anumit punct, dar adevăratul exercițiu este atunci când natura te pune la încercare cu adevărat; mai ales când ești pentru prima dată pe un traseu nou despre care doar ai citit, știi diferența de nivel, distanța, timpii estimativi etc., dar nu ai explorat la pas diferitele forme de relief, roci, și mai ales când ai mai multe „anotimpuri” pe traseu, care te pot pune la încercare și amplifica efortul depus.
Muntele reprezintă pentru mine depășirea unor limite personale, precum teama de înălțimi. Chiar și astăzi există momente, pe trasee expuse, în care pulsul o ia razna, dar îmi aduc aminte să inspir adânc și analizez riscul, care de cele mai multe ori este amplificat doar de o „paranoia” interioară, că voi aluneca și voi cădea în gol. Știu cât de încrezător pot fi în forțele proprii și de fiecare dată îmi demonstrez acest lucru.
Care a fost unul dintre cele mai dificile momente trăite pe munte și cum ai reușit să îl gestionezi?
Cred că am avut câteva momente care mi-au pus la încercare teama de înălțimi, dar încă țin minte prima dată când am urcat pe Vârful Vânătoarea lui Buteanu, din Făgăraș, într-o zi cu ceață și roci alunecoase, când a trebuit să fac o tranziție și să cobor pe o secțiune unde aveam impresia că voi aluneca și voi cădea în râpă. Știu că am oscilat mai bine de 5 minute între a mă întoarce sau a continua. Faptul că nu urc singur pe trasee m-a ajutat foarte mult, mai ales în astfel de momente, iar suportul moral a fost de această dată cel care mi-a adus acel moment de calm și relaxare de care aveam nevoie pentru a depăși acest impas.
Pentru colegii care vor să înceapă un stil de viață mai activ sau drumețiile, ce le-ai recomanda ca prim pas?
Este simplu! Sunt câteva sloganuri foarte inspiraționale de la branduri mari, „Just Do It!” sau chiar „Impossible Is Nothing”. Efectele benefice apar de la primul antrenament sau de la prima tură pe munte.
Când începi o activitate de tip aerobic (mers alert, alergare ușoară), răspunsul sistemului nervos este mai complex decât simpla activare a unei singure ramuri.
La începutul efortului se activează predominant sistemul nervos simpatic, componenta responsabilă de răspunsul „fight or flight”: crește ritmul cardiac, crește debitul cardiac, crește fluxul sanguin către mușchi și se eliberează adrenalină și noradrenalină.
Acest lucru poate părea paradoxal, deoarece simpaticul este asociat cu stresul, iar exercițiul fizic reduce stresul.
Reducerea cortizolului perceput și a stresului psihologic apare prin mai multe mecanisme:
- exercițiul consumă excesul de energie asociat stresului;
- crește eliberarea de endorfine, endocannabinoizi și alți neurotransmițători care induc o stare de bine;
- după câteva minute de efort moderat, și mai ales după terminarea activității, apare o reactivare puternică a sistemului nervos parasimpatic („rest and digest”);
- pe termen lung, activitatea aerobică regulată reduce reactivitatea axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale (HPA), ceea ce înseamnă că organismul nostru secretă mai puțin cortizol la aceiași factori de stres.
Pe scurt:
În momentul în care începi activitatea aerobă, predomină sistemul nervos simpatic.
Starea de calm și reducerea stresului care apar în timpul și după efort sunt asociate cu o creștere progresivă a influenței sistemului nervos parasimpatic și cu modificări neurochimice benefice.
Niciodată nu începe cu mai mult decât poți duce, doar ca să impresionezi, fie că vorbim de un set de exerciții, fie de un traseu montan. Tot ce vei obține va fi dezamăgire și, cel mai probabil, din cauza efortului intens depus, nu vei dori să mai repeți.
Povestea de mai sus arată ceva simplu: disciplina nu e un concept abstract, e un obicei construit în timp, fie la sală, fie pe munte, fie la birou. Dacă te gândești să începi o activitate nouă, fie ea drumeții sau sport de sală, ia aminte la sfatul de mai sus: începe la nivelul tău real, nu la cel cu care vrei să impresionezi. Progresul vine din constanță, nu din eforturi exagerate de la prima încercare.
Tu ai o poveste interesantă de spus? Sau cunoști pe cineva care are? Scrie-ne, vă invităm în ediția viitoare din „Descoperim Talente”.
#DescoperimTalente #Wellbeing #Disciplina #CGSNexusRomania
