Happy Haunting: Halloween la CGS România
0
 

Luni, 31 Octombrie 2016, a fost o zi de groază, în care toți s-au preschimbat în cele mai înfricoșătoare creaturi! CGS România a celebrat Halloween-ul alături de întreaga planetă, așa că temuta zi de luni a fost de data asta o petrecere uriașă, cu senzații tari și hohote de râs.

Colegii din toate cele șase centre din țară, București, Brașov, Sibiu, Târgu Jiu, Galați și Miercurea Ciuc, și-au început săptămâna în ipostaze noi. Grupuri mari de monștri, vrăjitoare, sperietori, vârcolaci, căpcăuni, zombie, dar și prinți melancolici sau zâne diafane au adus culoare și suspans în birourile companiei. Costumele au fost atât de terifiante, încât suntem convinși că am alungat spiritele rele pentru un an, așa cum spune legenda celtică (vechii celți credeau că granița dintre lumea aceasta și cea de dincolo dispare în această zi, iar spiritele pot ajunge printre noi.  Ca urmare, ei le aduceau omagii strămoșilor și se purtau costume și măști de groază pentru a le îndepărta pe cele rele).

Colegii din Brașov s-au organizat foarte bine anul acesta, au decorat birourile și au organizat un concurs de costume. După dezbateri lungi, juriul a desemnat trei câștigători, care au primit multe aprecieri și câte un premiu consistent. Andreea Marin a fost Medusa, Carmen Toma s-a costumat în personajul de benzi desenate Harley Quinn, iar Ionuț Ciocoiu l-a interpretat pe Eustace, din desenul animat “Courage the cowardly dog”!

macheta-bv

Ne-am distrat pe cinste de Halloween, ne-am simțit din nou copii și am avut, încă o dată, sentimentul profund că CGS este o mare familie. Dovadă stau imaginile care au imortalizat toată nebunia. La fiecare centru al companiei a fost amplasată câte o cabină foto, iar rezultatele au fost de senzație!bucuresti


brasov galati m-ciuc-2 sibiu tg-jiu

#CGSDreamTeam #FriendsWorkingTogether

Trimite-ne CV-ul tău