Descoperim talentele de lângă noi: Sabina, de la șoseta cu șase degete la bijuterii unicat
0
 

Sabina a intrat în echipa noastră în urmă cu aproximativ 5 ani. Încet, încet am aflat de pasiunile ei și de talentul și entuziasmul cu care lucrează fiecare bijuterie.

“Aveam cred 7-8 ani când mătușa mea m-a învățat să croșetez. Mi-a ieșit o soșetă cu șase degete, dar nu a contat pentru că realizasem cu ajutorul unor andrele și ață o soșetă”, povestește Sabina.

bra1 bra2

Spune că de la acea șosetă a început totul. Au urmat apoi multe fulare colorate pentru membrii familiei și prieteni.

“Pasiunea mea pentru bijuterii a fost cultivată tot de la o vârstă foarte fragedă. Tatăl meu făcea brățări din piele, iar mama face și acum cele mai frumoase goblenuri. Am luat de la ambii câte ceva pentru că dragostea pentru bijuterii a fost din ce în ce mai mare”, afirmă Sabina.

inel1

Făcea accesorii din panglici, mărgele, bijuterii rupte, orice ajungea pe mâna ei. Realiza inele din agrafe rupte și cercei din nasturii bunicii.

“Când petreci două ore pe jos, înconjurată de mărgele, lipici, lanțuri și tot felul de alte materiale făcând o brățară, atenția la detaliu devine uneori obsedantă”, relatează Sabina.

panda

Spune că totul trebuie să iasă perfect pentru că, la finalul zilei, când se întreabă dacă ea ar purta acel inelul, lanțul pe care l-a mesteșugărit sau brățara pe care a creat-o, răspunsul trebuie să fie mereu “Da, o ador, o vreau, o cumpăr!”.

Afirmă că speră că a reușit “să facă pentru cei care poartă bijuteriile mele ce părinții mei au făcut pentru mine, piese frumoase, ușor de purtat, care te fac să te simți încrezător, deosebit și frumos”.

inel2

Trimite-ne CV-ul tău

Leave a reply

Your email addres will not be published.
Required fields are marked with