Descoperim talentele de lângă noi: Izabella, concurentă la X-Factor și Vocea României
0
 

Vă prezentăm o nouă colegă talentată. 🙂 De data aceasta, vorbim despre Izabella Jakab-Peter, din Brașov, care este înzestrată cu o voce minunată!

Izabella are 23 de ani și afost pasionată de muzică de mică, însă, la început, timiditatea și emoțiile manifestate în fața publicului au ținut-o mai mult departe de scenă. A cântat în trupa Graphic a liceului în care a învațat, în calitate de solistă, și astfel s-a acomodat și cu tracul de dinaintea spectacolelor.

“De când mă știu, urmăream emisiunile de talente, de aici și din Ungaria, și eram extrem de curioasă cum e să participi la un astfel de concurs, cum este să cânți în fața camerelor, pe o scenă de calibrul acestora.” Isabella a aflat toate acestea în 2014, când s-a înscris la emisiunea X-Factor din Ungaria. A reușit performanța de a ajunge în galele live și a terminat pe locul 8.

X-Faktor Ungaria 2015

Izabella ne-a povestit mai multe despre experiența ei la X-Factor Ungaria: “Pot să spun că a fost cea mai frumoasă experiență din viața mea de până atunci. Am fost tratată ca un star: pe parcursul concursului am stat în centrul Budapestei, am avut pe lângă mine foarte mulți oameni care mă ajutau ca în emisiune să arăt și să cânt așa cum trebuie, am cunoscut oameni pe care, până atunci, îi admiram de acasă, din fața televizorului. M-am împrietenit cu aceste persoane și cu multe altele.”

După întoarcerea în țară, Izabella s-a angajat la CGS Brașov, în septembrie 2015, și-a continuat studiile, pe care le întrerupsese din cauza participării la concursul X-Factor și a continuat să cânte. După cum ea însăși ne-a mărturisit, a început să simtă lipsa competiției, acea adrenalină care se revarsă pe scenă. Așadar, a luat decizia de a participa la preselecțiile pentru showul Vocea României.

Vocea Romaniei 2016 - Echipa Tudor Chirila

Iată ce ne-a povestit Izabella despre participarea la Vocea României: “Prin acest concurs am petrecut foarte mult timp în București, participând la preselecții și interviuri. Trebuie știut faptul că, înainte de a putea participa la audițiile pe nevăzute, există alte 3-4 etape, selecții de care trebuie să treci. Din păcate, acest concurs s-a terminat prea repede pentru mine, ajungând până la faza Duelurilor, unde Tudor Chirilă a mers mai departe cu colegul meu de concurs, Robert Botezan, care a terminat pe locul 3. A fost o experiență super, prin care am putut învăța de la cei mai buni și unde am putut lucra cu cei mai buni.”

Momentan, Izabella face parte din trupa de coveruri Showdown, din Brașov, cu care a cântat prin toată țara. Chiar de curând s-au întors dintr-un turneu de două săptămâni, care a fost un real succes! 🙂

Showdown

“Sunt fericită și mulțumită că pot să fac ceea ce îmi place, iar asta se datorează și programului flexibil de la CGS și șefilor și colegilor mei care mă sprijină și mă ajută atunci când pot.”, a mai precizat colega noastră.

O susținem pe Izabella în continuare și îi dorim mult succes în tot ce și-a propus să realizeze în viitor!

Trimite-ne CV-ul tău

Leave a reply

Your email addres will not be published.
Required fields are marked with