Descoperim talentele de lângă noi: Andrada, artist plastic autodidact

Andrada Luncă s-a alăturat echipei CGS România din Galați, în luna septembrie 2016 și, în tot acest timp, și-a urmat, în paralel, pasiunea pentru desen. Cu toate că pregătirea academică a Andradei nu este în domeniul artelor plastice, talentul său a fost remarcat și iată că echipa din care ea face parte are cel mai impunător logo din centrul CGS de la Galati. 🙂

 width=

Perseverența este cuvântul definitoriu al activității ei profesionale până în acest moment. Andrada a abordat fiecare task cu seriozitate și responsabilitate, obținând rezultate remarcabile încă de la început. Fiind una dintre cele mai entuziaste și pline de viață persoane din echipă, un adevărat team player, Andrada pune suflet în tot ceea ce face, lucru care se observă și în desenele ei.

Am rugat-o pe Andrada să ne ofere câteva detalii despre pasiunea sa, deoarece este un subiect atât de interesant și de care ne putem bucura cu toții. Iată ce ne-a povestit:

„Pasiunea mea pentru desen și arte plastice își are rădăcina în copilarie. Sunt o fire curioasă și dintotdeauna am căutat să înțeleg cum funcționează fiecare lucru din jurul meu. Primul desen de care îmi amintesc se întâmpla pe la vârsta de 4-5 ani, atunci cred că a fost momentul care m-a ambiționat să continui în această direcție. Nu puteam înțelege pe atunci cum poate fi desenat un om, pe o bucată de hârtie. Mi-am dat seama pe parcurs, observând oamenii și exersând, că fiecare om are ceva aparte, „defecte” ce ne ajută să ne diferențiem unul de celălalt. Am început să apreciez aceste defecte și să văd frumusețea lor, am început să le reproduc, încetul cu încetul, zi de zi, pe hârtie.

În timpul liceului, am început să lucrez la propria bandă desenată, cu o poveste destul de copilărească, dar încercam să captez momente și oameni din viața reală și să îi transpun într-un univers fictiv. Puțini oameni au văzut acea bandă desenată, iar impresiile și încurajările lor după citirea acelor pagini au fost neprețuite și m-au ajutat să fac pasul următor. Am început să capăt o pasiune pentru informatică și am descoperit o nouă ramură a ei, web design-ul. A fost calea perfectă de a-mi îmbina talentul pentru desen cu dorința de cunoaștere și scriere a codurilor html.

O altă cale pe care am abordat-o a fost cea de freelancer. În 2013, am început un mic business online și, încetul cu încetul, am crescut, prin nopți nedormite, multe conversații cu clienți pretențiosi și multe alte încercări. Dar, am ajuns în punctul în care am început să cunosc oamenii cu care lucrez, să pun întrebările potrivite în așa fel încât, la final, să le livrez produsul dorit.

Sunt foarte mulțumită și mândră de munca mea și mă bucură și mai mult faptul că am nenumărate lucrări care acum sunt expuse pe pereții unor cămine iubitoare, pe cărțile de vizită ale unor companii și, mai mult decât atât, sunt amintiri frumoase făcute cadou prietenilor de-o viață.

În opinia mea, artistul trebuie să-și găsească mereu un centru de interes într-o lucrare. Acest punct, în cazul portretelor sau caricaturilor, sunt ochii. Am învățat, de-a lungul anilor, că ochii sunt cei mai expresivi, dar totodată sunt și punctul de maximă slăbiciune pentru o persoană.

 width=  width=

Ceea ce aș mai putea adăuga acum, pe final, este faptul că orice persoană ar trebui să își facă timp pentru hobby-uri, să își îmbunătățească „talentul” și să depună un efort pentru a-și menține vie acea flacară a pasiunii. Eu ador să învăț tehnici noi de desen, să îmbin tehnologia cu arta clasică și să creez lucrări care să conțină un fragment din sufletul meu. Nu e nimic mai satisfăcător decât să termini un desen făcut pentru cineva, iar acea persoană să fie încântată de el! Acest lucru mă face să continui și să îmi placă tot mai mult ceea ce fac cu drag.”

 width=    width=     width=

Ceea ce noi admirăm în momentul de față la Andrada sunt orele de pregătire intensă, sacrificiile,  timpul pe care ea a preferat să-l petreacă cu hârtia în față – pentru că fiecare piesă trebuie abordată, de fiecare dată, într-un anumit fel, după o anumită trăire de moment. Astfel, datorită muncii susținute și a pasiunii investite, avem în fața noastră părticele din sufletul Andradei, care însumează lumea ei, universul pe care ea a reușit să și-l creeze până acum și a ales să-l împărtășească cu noi, astăzi.

Felicitări, Andrada! 🙂

#CGSDreamTeam #DescoperimTalente