Descoperim talentele de lângă noi: Alexandra, momente, schițe și pictură pe lemn
0
 

Alexandra lucreză în CGS din 2014 și chiar luna aceasta a sărbătorit un an împreună cu colegii. Afirmă că experiența în CGS a ajutat-o enorm în felul în care percepe un cumpărător. “Am învățat cum să vând oricui și cum să promovez un anumit produs. În principal, am învățat să mă pun în pielea cumpărătorului. Ce aș vrea să cumpăr eu? Cât aș dori să plătesc pentru un articol original? De acolo a pornit ideea produselor unicat la prețuri mici”, spune Alexandra.

 

IMG_20150804_150130

La fel ca toți artiștii, Alexandra desenează de când se știe și povestește că nu poate sta locului dacă nu schițează sau desenează ceva. “Am început să pictez în generală și la liceu, pe hârtie, în principal, și mi-am încercat mâna și la pictura pe pereți tot atunci. Pe lemn am început mai târziu, în facultate, când am vrut să încerc ceva nou. Iar lemn, lemn aveam mult acasă, tata lucrând în lemn. Îmi place foarte mult felul în care acrilicele prind pe lemn așa că am continuat să pictez așa. Am încercat și pânză și am revenit și la hârtie, dar lemnul rămâne cel mai bun din punctul meu de vedere, mai ales că pot trece și la pictarea casetelor de bijuterii pe care le vând pe internet”, relatează Alexandra.

Alexandra admi foarte mulți artiști și spune că pe majoritatea i-a găsit pe internet, iar preferințele ei se schimbă constant. “În momentul de față urmăresc o artistă finlandeză pe nume său Minna Sundberg, autoarea <<The Redtail’s Dream>> și <<Stand Still. Stay Silent>>”.

De când pictează, Alexandra a și vândut unele dintre creațiile sale. Astfel, una dintre cele mai valoroase lucrări pe care le-a vândut a costat 100 de lei și avea peste un metru înălțime și a fost făcută la comandă.

Afirmă însă că nu ar vinde niciodată prima sa pictură pe lemn. Ea reprezintă un lup alb pe fond negru, iar valoarea ei sentimentală vine din simpul fapt că „nu a ieșit deloc cum se aștepta, dar rămâne tabloul său preferat”.

lupul

Înainte de a lucra în echipa noastră, Alexandra a lucrat în comerț. A început cu un job part-time, iar afacerea cu pictura pe lemn a început-o la câteva luni după ce s-a angajat la CGS. Alexandra spune că programul flexibil din CGS Romania o ajută să se ocupe și de afacerea cu obiecte pictate și pictura pe lemn, rămânând, totodată, parte din colectivul pe care l-a găsit aici.

Pe viitor, Alexandra vrea să încerce să picteze mobilă și să-și expună obiectele finite în cât mai multe spații!

Trimite-ne CV-ul tău

Leave a reply

Your email addres will not be published.
Required fields are marked with