Performance Loop: inovație și perfecționare! 

Inovația, exigența și preocuparea de a perfecționa lucrurile sunt constante ale activității în cadrul echipelor CGS România care, la rândul lor, sunt într-un continuu proces de dezvoltare. Avem cinci câștigători în această lună!

La fel ca înainte, premianții se vor bucura de o stea pe „Walk of Fame” și un plus de recunoaștere publică a performanței lor.

Evaluarea Top Performerilor a fost influențată de inovația adusă și de susținerea din partea manager-ului, de care performerii s-au bucurat din plin.

În funcție de evaluările managerului, Top Performerii lunii Septembrie 2018 sunt:

Alexandra Mărgărit

Alexandra a început acum mai mult de trei ani, ca agent. A reușit să promoveze foarte rapid în scară ierarhică, pentru a reuși să atingă Level 2 și Level 3, pentru pozițiile de agent, în timp record. Încă de atunci, Alexandra a fost concentrată pe dezvoltare, atât personală, cât și pe performanțele echipei din care face parte.

De când s-a alăturat echipei de training, a reușit să aibă rezultate excelente cu fiecare grupă cu care a avut ocazia să interacționeze a avut performanțe peste standardele impuse. Alexandra a avut un aport important și în deschiderea cu succes unuia dintre departamentele cu cel mai mare potențial de creștere.

Ea reușește în fiecare lună să întâlnească până și cele mai dificile standarde pe care le-am putea aplica echipelor noi. Echipele Alexandrei se adaptează mereu eficient pe cerințele departamentelor.

George Bălan

Aventura lui George cu CGS România a început în vara anului 2014, când a început ca agent servicii clienți. Aici a găsit o echipă complexă, a găsit provocări și multă muncă, dar s-a ridicat la înălțimea așteptărilor tuturor și, mai mult decât atât, le-a și depășit în repetate rânduri.

Experiența profesională pe care a adunat-o în tot timpul petrecut cu noi a fost acumulată prin intermediul mai multor departamente, deoarece George a ajutat în perioadele de volum și alți colegi din alte departamente și le-a împărtășit colegilor lui voie bună, optimism, spirit de echipă, cunoștințe generale și cunoștințe profesionale.

Și pentru că este un spirit competitiv și îi place să fie tot timpul cu un pas în față, în martie 2015, George a răspuns afirmativ unei noi provocări, pe un alt departament, unde a găsit colegi noi, superiori noi și diferiți, proceduri și procese cu care a intrat în contact pentru prima oară și, bineînțeles, obstacole noi.

Echipa nu ar fi putut evolua fără el alături, George fiind un om de bază atât în organizarea internă a echipei, cât și în rafinarea și îmbunătățirea proceselor și procedurilor. Drept urmare, acum un an, a câștigat poziția de Team Leader în cadrul departamentului și de atunci ajutorul lui a fost și este indispensabil și incontestabil.

Raisa Alexandru

Raisa a devenit membră al echipei noastre în aprilie 2017. Încă din primele ei săptămâni, a dat dovadă de organizare și abilitați de multi-tasking, participând activ la îmbunătățirea procesului.

În urma promovării celui mai experimentat agent din echipă, Raisa a devenit “omul de bază” al procesului, învățând desfășurarea activităților până la cel mai mic detaliu, pentru a putea să își ajute colegii. Începând cu septembrie 2017, Raisa a continuat ascensiunea profesională prin a asimila toate cunoștințele necesare comunicării cu partenerii și echipa de sales.

Până în prezent, Raisă a validat peste 1.500 de aplicații, ajutând la menținerea SLA-ului impus. Mai mult decât atât, întotdeauna a ales cele mai complexe aplicații, gândul ei fiind la colegii din cadrul echipei. În ultimele 6 luni, Raisa a găsit timp pentru a înțelege mai bine procesul, citind materialele de training, cheat sheets și a stat în shadowing la celelalte departamente.

Fiind o persoană cu un nivel excepțional de dedicație și perseverență, Raisa a devenit rapid unul din Top Performerii acestui departament, luand Quarterly Recognition Award de două ori la rând.

Interesul cu care își desfășoară activitatea este principalul său atu și, în același timp, reprezintă motivul pentru care și-a însușit foarte bine procesele de care este responsabilă echipa sa. Este foarte pasionată și implicată în munca pe care o depune, fiind convinsă că activitatea în cadrul echipei aduce un plus de valoare proiectului în care activează, precum și experiența personală și profesională.

Este un reper pentru colegii săi mai noi și un punct de sprijin ori de câte ori este nevoie de ajutorul său privind un proces mai mult sau mai puțin complex deoarece reușește, de fiecare dată, să înglobeze maximul de informații utile în soluțiile găsite și comunicate oricui îi cere ajutorul. Implicarea sa în activitatea echipei este recunoscută și apreciată, atât de noi, cât și de client, iar determinarea de care dă dovada o fac una dintre cele mai valoroase persoane din CGS România.

Întrebată de ce îi place să lucreze alături de noi, Raisa a menționat următoarele:

“Încă din prima mea zi de muncă, am fost plăcut surprinsă să constat că motto-ul companiei este perfect valid: Friends working together! Faptul că vin în fiecare zi cu zâmbetul pe buze la muncă spune foarte multe despre mediul foarte plăcut de muncă din cadrul proiectului. Aici râdem, aici împărtășim experiențe și aici îndeplinim task-uri cu succes, facil și prin muncă de echipă. Este locul în care mi-am găsit echilibrul.”

Cristian Badi

Cristi a devenit membru al echipei CGS București în luna februarie a anului 2016, activând pe un proiect unde a obținut rezultate deosebite. După patru luni de activitate, a obținut poziția de Recruiter în cadrul CGS România, pe care activează în prezent.

Este un om ambițios și extrem de curios, demonstrându-ne acest lucru încă din prima zi, când și-a însumat în totalitate cunoștințele legate de metricii departamentului de recrutare și a adresat numeroase întrebări legate de procedurile și procesele specifice companiei.

De-a lungul activității sale de Recruiter în cadrul CGS, a finalizat numeroase campanii de recrutare, depășindu-și de fiecare dată targetul, remarcându-se în special în ultimele trei luni, când depășit targetul săptămânal pentru grupele de training necesare unui proiect din București.

Abordează fiecare provocare profesională cu entuziasm și se implică constant și în inițiativele departamentului de HR. Este foarte organizat și întotdeauna a știut să prioritizeze task-urile, focusându-se întotdeauna pe obținerea rezultatelor, iar feedback-urile pozitive din partea echipei operaționale nu au întârziat să apară.

Cristi este un om proactiv, fiind mereu disponibil pentru toți membrii echipei în momentele aglomerate de activitate, venind întotdeauna cu idei noi pentru îmbunătățirea proceselor de recrutare dar și de abordare a candidaților.

Adrian Dudici

Adrian s-a alăturat echipei noastre în aprilie 2017. Capacitatea lui de înțelegere a procesului a putut fi remarcată încă de la început. Este foarte organizat în desfășurarea activităților și, încă din primul moment în care a ajuns în cadrul acestei echipe, a demonstrat că poate să se autodepășească, luând fiecare situație complexă cu care s-a confruntat în producție ca pe o provocare.

Abilitățile sale de procesare l-au făcut să devină în scurt timp un agent de bază din cadrul proiectului. I-au fost încredințați clienți de calibru mare, ale căror contracte de leasing au o mulțime de particularități și care solicită o extrem de mare atenție la detalii.

Adrian are un nivel excelent de cunoștințe profesionale pe care le aplică întotdeauna corect și eficient, motiv pentru care obține rezultate foarte bune. Este la curent cu noutățile din domeniul nostru de activitate și din domenii conexe; este interesat să găsească noi direcții de aplicare a cunoștințelor profesionale.

Este un foarte bun membru al echipei, acordă întotdeauna sprijin celorlalți, încurajează cooperarea, participând la efortul colectiv în rezolvarea ploblemelor și manifestă fidelitate față de grup. Reușește să obțină cele mai bune rezultate combinând munca individuală și munca în echipă, în funcție de specificul sarcinilor, iar aceste lucruri îi aduce simpatie și respect colectiv.

Este receptiv la orice solicitare nouă, văzând în ea un mijloc de îmbogățire a experienței profesionale. Manifestă promptitudine, seriozitate şi flexibilitate în abordarea problemelor; este deschis și se adaptează repede la schimbare; este proactiv și cu inițiativă. Aduce frecvent propuneri de îmbunătățire a activității profesionale, foarte bine argumentate, dovedind capacitate excepțională de analiză a informațiilor. Adrian se transpune în poziția interlocutorului și se adaptează situațiilor cu care se confruntă. Își ordonează ideile și se face ușor înțeles dând dovadă de claritate și coerență în exprimarea verbală și/sau scrisă.

Felicitări câștigătorilor!

Michael Saul Dell și Jack Ma

Dorința lor de a perfecționa lucrurile a contribuit la evoluția umanității

Performance Loop: inovație si perfecționare!

Trimite-ne CV-ul tău

Leave a reply

Your email addres will not be published.
Required fields are marked with