Câștigătorii Performance Loop ai lunii Martie 2017
0
 

Performance Loop: inovație și perfecționare! 

Inovația, exigența și preocuparea de a perfecționa lucrurile sunt constante ale activității în cadrul echipelor CGS România care, la rândul lor, sunt într-un continuu proces de dezvoltare. Avem trei câștigători în această lună!

La fel ca înainte, premianții se vor bucura de o stea pe „Walk of Fame”, un premiu surpriză și un plus de recunoaștere publică a performanței lor.

Evaluarea Top Performerilor a fost influențată de inovația adusă și de susținerea din partea managerului, de care performerii s-au bucurat din plin.

În funcție de evaluările managerului, Top Performerii lunii Martie 2017 sunt:

Andrei Mariuța

Andrei s-a alăturat echipei noastre în Iulie 2016. Fiind parte dintr-o echipă nouă, capacitatea lui de înțelegere a procesului a putut fi remarcată încă de la început.

Din momentul în care a devenit un membru al familiei CGS România, a arătat că își dorește să acumuleze cât mai multe cunoștințe și să exceleze în munca depusă. În fiecare zi, ne demonstrează seriozitatea prin calitatea muncii sale. Având un rol important în echipă, prin faptul că se ocupă de clienți complecși, Andrei a dat dovadă, de foarte bune abilități de comunicare atât cu departamentele implicate, cât și cu partenerii noștri din Statele Unite.

În ultimele două luni, Andrei a atins performanța de a avea o rată de reject a contractelor sale de 0%. Este singurul din echipă cu aceasta performanță, lucru care ne face extrem de mândri de el și de aportul muncii sale la întregul business.

Întrebat ce îi place la funcția de Operations Coordonator, Andrei a răspuns următoarele: “Această funcție îmi oferă oportunitatea să îmi folosesc calitățile, stabilitate și mă ajută să fiu un om organizat și pozitiv. Îmi place provocarea noilor situații, lucrul individual și, în același timp, conectarea cu echipa. Doresc să devin mai bun în munca mea, să mă dezvolt și să contribui la atingerea obiectivelor companiei. “Dacă îți place ceea ce faci, niciodată nu va fi muncă”, spunea Confucius. Mulțumesc pentru  oportunitatea oferită!”

Alexandra Roncea

Alexandra și-a început parcursul profesional în cadrul companiei în Iunie 2011, ca agent. Ea a manifestat, încă de la început, dorința de a învăța lucruri noi, de a contribui și astfel a fost implicata și în activitatea altor departamente.

Atât experiența acumulată, cât și dorința arzătoare de a lucra mai mult au recomandat-o pe Alexandra pentru o echipă pilot din cadrul departamentului. Este vorba de o echipă de experți care știau să facă tot ce ținea de departamentul lor și chiar mai mult.

Recent, Alexandra a avut oportunitatea de a se alătura unei echipe noi, pe o ramură diferită de activitate, trecând de la un mediu unde lucra în principal cu conturi mici, ale unor persoane fizice, la conturi mai mari, aparținând unor companii. Alexandra nu a ratat ocazia de a învăța ceva nou și a spus da provocării.

În urmă cu doi ani, Alexandra a fost unul din primii membri ai echipei ce se ocupa cu cele mai complexe activități din cadrul departamentului, ce pot varia de la mailurile trimise de către client, până la evaluarea calității muncii agenților și adresarea feedbackului necesar. Alexandra s-a implicat activ în noul proiect, făcând, printre altele, și analiză pe procedurile specifice departamentului, sesiuni de coaching cu agenți noi din cadrul departamentului sau a echipei de taskforce și chiar compunerea de teste pentru angajații noi, menite să evalueze nivelul de cunoștințe procedurale.

Florian Daniel Tudorache

Daniel face parte din echipa CGS România din 2013. În perioada în care a fost agent, Daniel a dat dovadă de ambiție și seriozitate. Cuvântul care îl descrie cel mai bine este proactivitate. Ca agent, Daniel s-a ocupat de preluarea apelurilor de la client și oferirea de suport tehnic. Ulterior, Daniel a devenit Backup Queue Manager cu multiple responsabilități.

Doi ani mai târziu, Daniel a fost promovat pe pozitia de trainer pentru ambele site-uri ale proiectului, la București și Brașov. Ca trainer, el a schimbat planul de training, punând accent pe problemele cu care se confruntă agenții cel mai des. A elaborat un plan de training interactiv, axat pe comunicare și nu doar pe aspectele tehnice, așa cum fusese gândit inițial de client. Daniel și-a demonstrat din nou proactivitatea observând problemele cu care se confruntă agenții, legate de sistemele în care lucrează.

Dorind să își ajute colegii, Daniel a început să lucreze la o aplicație care să integreze toate tool-urile într-un singur utilitar. Astfel, el a dezvoltat aplicația “Simple Support” care a scăzut case duration-ul agenților. Această aplicație este creată integral de Daniel și folosește relational databases pentru a aduce într-un singur loc toată documentația folosită de agenți. În prezent, această aplicație dezvoltată de Daniel a fost implementată pe tot proiectul.

Felicitări tuturor câștigătorilor!

Martin Luther King Jr. și Gertrude Belle Elion

Dorința lor de a perfecționa lucrurile a contribuit la evoluția umanității

Performance Loop: inovație si perfecționare!

 

Trimite-ne CV-ul tău